Adrian Năstase: ‘Liviu Dragnea poate fi reprezentantul curentului suveranist în România. Dar va exista intenția din partea celor care vor mai multă Europă să îl blocheze din nou prin dosare’

Adrian Năstase şi-a exprimat bucuria că Liviu Dragnea a ieșit de după gratii, dar şi temerea că va fi hărţuit în continuare de DNA şi sistem.

„În primul rând mă bucur în plan personal pentru Liviu Dragnea. A fost o perioadă cumplită pentru el din câte am înţeles, inclusiv prin aceste nedreptăţi succesive legate de eliberarea condiţionată. Cred că este un moment în care poate să respire pentru o vreme uşurat, pentru că este evident că va fi urmărit în continuare de DNA, de un întreg sistem care, după părerea mea, ar trebui totuşi modificat din punctul de vedere al rolului pe care trebuie să îl aibe, inclusiv chestiunea eliberării condiţionate”, a declarat Adrian Năstase.

Fostul premier al ţării a sugerat totodată că politicienii PSD ar trebui să insiste asupra schimbării oficiale a procedurilor, astfel încât să fie întâmpinate posibilele abuzuri ale procuorilor DNA.

Deşi absolvent de studii juridice şi cunoscător al legilor, Adrian Năstase s-a arătat nedumerit de modul în care judecătorii au ales în mod repetat să cenzureze decizia comisiei din penitenciar.

„Legiuitorii ar trebui să fie mai înţelepţi şi să găsească soluţii”, a avertizat Adrian Năstase.

„Dragnea poate fi reprezentantul curentului suveranist în România”

Revenind la Liviu Dragnea, Adrian Năstase a susţinut că îl vede încă pe Dragnea capabil să facă politică.

„El va avea o imagine bună şi poate să aibă un rol – dar depinde de el dacă va dori să mai participe la viaţa politică, în condiţiile în care în toată Europa de răsărit a început un curent suveranist… Iar el poate să fie reprezentantul unui astfel de curent în România, în condiţiile în care altfel, în partidele tradiţionale nu mai există. El poate să fie sprijinit pentru un astfel de rol, dar bănuiesc că va exista intenţia din partea celor care vor mai multă Europă care vor încerca să îl blocheze din nou prin dosare, prin mersul la instanţe şamd”, a explicat Adrian Năstase.

„Nevoia de solidaritate într-un partid politic trebuie să se manifeste nu doar la bine, dar mai ales la rău”

În condiţiile în care membrii PSD s-au arătat deocamdată reţinuţi în reacţii cu privire la eliberarea fostului lor lider, Adrian Năstase spune că vede asta ca pe o greşeală.

„Este o greşeală pentru că fiecare om, sigur, are calităţi şi defecte. Lui Liviu Dragnea i se pot reproşa multe lucruri, dar în acelaşi timp el a reprezentat un element important pentru istoria PSD şi acest lucru trebuie respectat. Pe de altă parte sunt absolut convins că nevoia de solidaritate într-un partid politic trebuie să se manifeste nu doar la bine, dar mai ales la rău”, conform Antena3.ro.

Vezi și: 

Mircea Badea, după eliberarea lui Liviu Dragnea: ‘Se întoarce corupția pe cocioc’

Prima reacție a lui Liviu Dragnea: ‘Eu mă consider deținut politic. PSD-ul, un partid de oameni lași’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *