bdquo;E un rezultat mincinos! Petrescu, primele declarații după înfrângerea suferită: bdquo;O mare greșeală de portar

Ana-Maria Popescu

Data publicarii: Sambata 11 Septembrie 2021, 23:16

Data actualizarii: Sambata 11 Septembrie 2021, 23:19

Ardelenii au pierdut în deplasarea cu FC Botoșani, 0-1 și au înregistrat astfel prima înfrângere din acest sezon, chiar la revenirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică. 

Kage a înscris singurul gol al partidei, în repriza secundă, venit după o gafă a lui Bălgrădean, care nu a scăpat netaxată de antrenor la finalul meciului. Petrescu a punctat că gazdele au avut o singură victorie, ținând să menționeze că rezultatul nu este unul corect, iar echipa sa ar fi trebuit să primească cel puțin trei penalty-uri. 

  • Dan Petrescu

Petrescu: „E un rezultat mincinos”
 

„Nu putem spune că Botoșani a avut ocazii sau a dominat, nu îmi aduc aminte decât de o ocazie a lor, nu au ajuns la poartă în a doua repriză. O greșeală mare de portar a dus la golul din poarta lor.

S-a văzut că absența lui Alibec și Omrani, cei mai buni atacanți ai noștri, a contat.Aș vrea să revăd niște faze. Au fost faze în careu de penalty, două, trei, dar o să fiu iar acuzat că cer penalty. De pe bancă așa mi s-a părut. Din păcate, VAR-ul nu o să vină în România nici în 2025. Degeaba sărim noi pe bancă. Dacă ar fi VAR, nici n-am mai avea de ce să sărim, am aștepta să vedem ce zice VAR-ul. Cred că e un rezultat mincinos. Rămâne tabela, scorul.

Plecăm în Cehia peste 4 zile, un meci foarte greu, la fel ca și cel de azi, nu cred că e mare diferență, cred că sunt la același nivel echipele. 

Va fi dificil, am spus că sunt îngrijorat, avem jucători care abia și-au revenit, dar la CFR Cluj dacă nu câștigi, sunt probleme”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului.  

Pe acceași temă