CCR a decis! Sesizarea Ancăi Dragu va fi dezbătută după congresul PNL

 CCR a decis! Sesizarea Ancăi Dragu va fi dezbătută după congresul PNL

Curtea Constituţională a României a dispus joi ca, până la data de 29 septembrie, părţile să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, de soluţionare a unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlamentul, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, transmite că a sesizat Curtea Constituţională asupra unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte.

„Solicit instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi primul ministru, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. De asemenea, cer obligarea primului ministru la a formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului”, a arătat Dragu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *