Lucrările la Bazinul Olimpic din Brăila, un eșec total. Cseke Attila trece la amenințări: ‘Dacă în maximum o lună, nu există o mobilizare a acestui constructor, vom rezilia contractul’

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Brăila, că dacă într-o lună nu se reiau lucrările la Bazinul Olimpic din Brăila, proiect care are o întârziere de cinci ani, va fi reziliat contractul cu constructorul, decizia fiind deja comunicată Companiei Naţionale de Investiţii.

„Sunt extrem de nemulţumit de ceea ce se întâmplă acolo, nu am văzut niciun muncitor, nici măcar în condiţiile în care ştiau că vine ministrul. Eu nu-mi doresc mascarade, nu asta-i ideea, că acum dacă vine ministrul să ne organizăm, dar nici măcar ştiind că vine ministrul, nu a fost niciun muncitor, ceea ce înseamnă o problemă de mobilizare a constructorului. Dacă în maximum o lună, şi decizia a fost deja comunicată la Compania Naţională de Investiţii, nu există o mobilizare a acestui constructor, vom rezilia contractul, nu vom mai sta să arătăm ca fiind autorităţi care nu sunt capabile să finalizeze un bazin de înot.

Nu mai este mult, dar oricum, nu e muncă numai de câteva săptămâni, cum a încercat să ne explice constructorul. Cu o mobilizare exemplară, în câteva luni poate fi finalizat, dar în niciun caz nu e treabă de câteva săptămâni şi în condiţiile în care nu am văzut niciun muncitor pe şantier este un semnal foarte mare de alarmă”, a declarat Cseke Attila.

Aflat în vizită de lucru la Brăila, Ministrul Cseke Attila a vizitat şantierul Bazinul Olimpic de Înot, proiect în valoare de aproximativ 36 milioane lei, care face parte din Programul naţional de construcţii de interes public – subprogramul bazine de înot, finanţarea fiind asigurată de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Lucrările de construcţie la Bazinul Olimpic de Înot sunt realizate în baza unui contract încheiat de CNI cu antreprenorul general Midanne Invest Grup din Bucureşti, beneficiarul final fiind Primăria Brăila, iar termenul de finalizare a investiţiei era iunie 2016.

Noul complex sportiv este prevăzut cu o capacitate maximă de 800 de locuri şi trebuie să respecte toate standardele actuale impuse de forurile internaţionale de specialitate.

Pentru a se putea organiza aici competiţii internaţionale, bazinul olimpic de înot este proiectat să aibă o lungime de 50 metri, o lăţime de 25 metri, 10 culoare, fiecare cu lăţimea de 2,5 metri, şi o adâncime a apei de maximum 2 metri.

Şcoala brăileană de nataţie poate fi considerată una dintre cele mai valoroase din România, drumurile fiind deschise în urmă cu 18 ani de medaliile olimpice ale Dianei Mocanu şi Cameliei Potec – în prezent preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie.

Potrivit datelor culese de N. Postolache şi publicate în „Istoria Sportului în România” (1995), prima „şcoală pentru înotat” (de iniţiere) a apărut în Brăila în anul 1895, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *