Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca’

 Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca’

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiță, a transmis, că aproape 400.000 de români s-au vaccinat până acum cu vaccinul anti-Covid produs de firma AstraZeneca, iar niciunul dintre aceștia nu a suferit până acum tromboze.

”Noi nu avem reacții, evenimente trombotice raportate. Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca. (…) Noi trebuie, de asemenea, să luăm în calcul nu doar datele din România, ci datele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative. Vorbim de peste 34 de milioane de persoane vaccinate în Marea Britanie și Europa și au fost raportate și analizate în detaliu circa 222 de cazuri de asemenea evenimente trombotice.

Cred că este important, de asemenea, să înțelegem că frecvența evenimentelor trombotice nu este, în general, mai crescută decât ce se regăsește în populația generală nevaccinată, dar, într-adevăr, strict pe aceste localizări particulare – tromboze de sinus venos cerebral, tromboze de circulație venoasă abdominală – există acest semnal că avem o frecvență ușor mai crescută față de ceea ce se regăsește în populația generală și oamenii, de fapt, trebuie să fie informați de acele semne de alarmă”, a explicat medicul.

Gheorghiță a spus, de asemenea, că sunt puține persoane în România care au fost vaccinate și cu doza de rapel, urmând ca majoritatea acestor doze să fie administrate începând cu 14 aprilie.

”Sunt foarte puține persoane, vorbim despre câteva zeci care au făcut deja cea de-a doua doză. În acest interval, între 4 și 8 săptămâni. Reamintesc faptul că demararea celei de-a doua doze se va efectua după data de 14 aprilie, când se împlinesc 8 săptămâni de la momentul administrării primelor doze în România.

Majoritatea (celor care au făcut prima doză cu AstraZeneca, adică 392.255 de persoane – n.r.), peste 60%, sunt femei, ceea ce corespunde cu ceea ce se întâmplă și la nivel european sau cel puțin acestea sunt datele preliminare. Tocmai de aceea nu putem spune că femeile au un risc mai crescut comparativ cu bărbații”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Potrivit coordonatorului CNCAV, datele medicale actuale susțin că după cea de-a doua doză nu se anticipează o reacție.

Întrebat dacă le recomandă românilor care s-au vaccinat deja cu prima doză să facă rapelul, răspunsul lui Gheorghiță a fost: „Categoric”, cu condiția să nu fi suferit, după prima doză un eveniment trombotic sau șoc anafilactic, informează digi24.ro

Citește și:

Valeriu Gheorghiță: ‘În România, vaccinarea este gratuită, este voluntară și se face cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului’

S-a hotărât! România nu renunță la vaccinul AstraZeneca. Valeriu Gheorghiță: ‘Se continuă vaccinarea pentru toate grupele de vârstă’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *