Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, deschide ‘cutia Pandorei’: ONG-urile vor avea acces în unitățile de psihiatrie și în centrele de recuperare

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat  un ordin prin care permite accesul Organizațiilor neguvernamentale în unitățile de psihiatrie sau în centrele de recuperare și reabilitare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, pentru obţinerea autorizaţiei de vizitare a unităţilor de psihiatrie sau centrelor de recuperare şi reabilitare, organizaţia neguvernamentală trebuie să aibă în statut printre obiective domeniul sănătăţii mintale sau al drepturilor omului, să dovedească faptul că a desfăşurat activităţi în aceste domenii, iar pentru reprezentanţii organizaţiei este solicitată experienţa în aceste domenii în locul vechimii ca angajat al organizaţiei.

Totodată, aceştia trebuie să facă dovada absolvirii unei instituţii de învăţământ superior, adăugându-se, pe lângă domeniile existente, şi domeniile socio-uman, pedagogie şi psihopedagogie.

De asemenea, pentru a crea un cadru organizat al vizitelor, acestea vor fi efectuate de unul până la cinci reprezentanţi ai organizaţiei neguvernamentale, iar autorizaţia se va emite nominal pentru reprezentanţii fiecărei organizaţii şi va permite acces liber în toate unităţile de psihiatrie şi în centrele de recuperare şi reabilitare timp de un an.

„Pentru a preveni abuzurile sau accesul unor persoane fără experienţă în cadrul unităţilor de psihiatrie, s-a introdus şi obligativitatea ca preşedintele sau directorul organizaţiei neguvernamentale să declare pe propria răspundere că persoanele pentru care se solicită accesul în cadrul serviciilor specializate de sănătate mintală au fost instruite privind scopul vizitei şi că vor manifesta o conduită profesională care respectă şi promovează valorile şi drepturile persoanelor vulnerabile în beneficiul cărora se efectuează monitorizările”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, scopul vizitelor de monitorizare este de a observa modul în care sunt respectate drepturile omului în instituţiile în care se află internate persoane cu probleme de sănătate mintală şi/sau cu dizabilităţi mintale şi psihice, de a informa autorităţile responsabile asupra constatărilor efectuate şi, după caz, de a oferi informare şi sprijin personalului şi pacienţilor în vederea apărării şi promovării drepturilor omului, informează agerpres.ro.

Ordinul ministrului Sănătăţii urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *