Nici macar un deficit de 2000 de puncte nu o poate scoate pe Simona Halep din top 10 WTA: ce loc va ocupa romanca in clasament la finalul turneului de la Wimbledon

Simona Halep isi prelungeste la 369 de saptamani perioada in care se numara printre cele mai bune 10 jucatoare ale lumii.

Infrangerile suferite de Cori Gauff, Elena Rybakina si Barbora Krejcikova in optimile de finala ale competitiei de la Wimbledon inseamna pentru Simona Halep extinderea perioadei petrecute fara intrerupere in top 10 WTA. 

In clasamentul WTA LIVE, Halep a cedat 5 pozitii de la startul editiei 2021 a turneului de mare slem pe care l-a castigat in 2019, intrucat nu si-a aparat niciunul dintre cele 2000 de puncte cucerite la ultima editie jucata. In consecinta, jucatoarea din Constanta are acum 4330 de puncte si ocupa locul al optulea.

De pe a opta pozitie, Simona Halep mai poate cobori doar pana pe locul al zecelea, in cazul in care atat Karolina Pliskova (13 WTA) se va califica in semifinale – joaca in sferturi contra Viktorijei Golubic (66 WTA) -, cat si una dintre Ons Jabeur si Karolina Muchova sa isi adjudece trofeul, informeaza Gazeta Sporturilor. In cel mai probabil scenariu afisat in momentul de fata, Simona Halep va mai ceda un loc, dar nu va incheia turneul de la Wimbledon mai jos de pozitia cu numarul 9. 

Intrata in top 10 WTA in ianuarie 2014, Simona Halep va ajunge la a 369-a saptamana in top 10 WTA, adica peste 7 ani de zile neintrerupti nici macar de numeroasele accidentari de care a suferit. Dintre toate jucatoarele active ale circuitului, Simona Halep are cel mai lung record de saptamani in top 10 WTA, 369, iar in topul all-time ocupa locul al optulea, la o distanta astronomica insa de primul loc, Martina Navratilova, cu 1000 de saptamani consecutive in top 10 WTA. 

  • Nici macar un deficit de 2000 de puncte nu o pot scoate pe Simona Halep din top 10 WTA: ce loc poate ocupa romanca in clasament la finalul turneului de la Wimbledon

Pe acceași temă