Paul Stănescu a răbufnit: ‘PNL este continuatorul fidel al austerității PDL-iste, prin mâna invizibilă a lui Cîțu’

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susţine că, în toate guvernările de dreapta, românii au fost puşi „pe ultimul loc”, iar când au fost probleme structurale în economie aceştia au suportat „cel mai dureros” cost, social-democratul criticând împrumutul contractat prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă.

„Fie că a fost vorba de privatizări, falimente sau crize economice, pe umerii oamenilor a fost pusă cea mai grea povară. PNL este continuatorul fidel al austerităţii PDL-iste, prin mâna invizibilă a lui Cîţu. În actuala pandemie, guvernarea Cîţu-Barna nu face decât să confirme istoria indiferenţei dreptei faţă de nevoile românilor. Cei doi vor lua un împrumut masiv de 15 miliarde prin PNRR, punând gaj pensiile şi alocaţiile copiilor.

În schimbul banilor, s-au angajat să nu crească veniturile celor două categorii sociale. Mai mult, vor mări vârsta, vechimea pentru pensionarea anticipată şi vor îngheţa orice creştere, doar ca să aibă Cîţu cu ce să-şi cumpere sprijin politic pentru alegerile interne din toamnă ale PNL”, a afirmat Stănescu..

El a adăugat că, dacă ar fi guvernat în primul rând pentru oameni, coaliţia de dreapta nu ar fi acceptat ca PNRR-ul să fie doar „o compilaţie a intereselor economice ale unor companii”, „patronate” de ministrul Cristian Ghinea, şi ar fi protejat pensionarii şi copiii prin creşterea veniturilor acestora, nu prin îngheţarea lor.

„Acest troc nesimţit – prelungirea austerităţii pentru cei mai vulnerabili dintre noi în schimbul unor împrumuturi externe – îţi întoarce stomacul pe dos. Trebuie să fii cumplit de cinic să te poţi lăuda cu asemenea ‘reforme’. Pensiile nu sunt doar un calcul contabil pe care să-l facă doamna Turcan. Ele trebuie să fie expresia demnităţii salariaţilor care au cotizat şi au muncit zeci de ani.

Pensionarii au ajuns să fie înspăimântaţi de angajamentele pe care guvernanţii le-au făcut pe spatele lor. Părinţii s-au săturat de promisiunea mincinoasă de mărire a alocaţiilor. În ce societate normală, o gaşcă liberalo-useristă ia împrumuturi angajându-se că vor ţine oamenii să muncească până la adânci bătrâneţi? Pensiile speciale sunt tot la locul lor, deşi au promis că le vor elimina în a doua zi de guvernare. PNL şi USR (…) au intrat pe uşa din dos la guvernare, vor pleca la fel”, a declarat Paul Stănescu, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *