Prefectura Capitalei se delimitează de Congresul PNL: ‘Este problema organizatorilor cum se califică şi cum se încadrează, nu a fost problema Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență’

Congresul PNL va trebui să respecte toate normele de protecţie sanitară pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, a declarat

purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, vineri, într-o declaraţie de presă.

„Este problema organizatorilor cum se califică şi cum se încadrează, nu a fost problema Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), iar dacă organizatorii sunt într-un impas de interpretare sau dacă simt că manifestaţia lor nu se regăseşte ca terminologie în reglementările legale în vigoare, se pot adresa autorităţilor îndrituite pentru un punct de vedere, dar, repet, tema acestei şedinţe (a CMBSU de vineri – n.r.) nu a fost organizarea în condiţii corespunzătoare a Congresului PNL. Evident, ca orice manifestaţie, ca orice întrunire, va trebui să respecte toate normele de protecţie sanitară”, a spus Mariana Stancu-Ţipişcă, menţionând că în textul Hotărârii de Guvern nr. 932/2021 sunt enumerate mai multe manifestări, mai multe categorii de activităţi culturale sau artistice, dar termenul de congres nu e folosit.

Ea a subliniat că obiectul şedinţei CMBSU de vineri nu a fost Congresul PNL, iar ceea ce fac organizatorii cu privire la un congres al unui partid politic, în condiţii statutare şi legale, este treaba lor.

„Există două tipuri de permisiuni. Este permisiunea dată de certificatul verde, unde la un eveniment participă persoanele care sunt toate vaccinate, şi mai există şi o altă ipoteză a normei de drept – la un eveniment de orice natură pot participa persoane cărora li s-a eliberat certificatul digital, dar pentru diferite motive.

Se poate elibera certificatul digital fie pentru persoana care se află în situaţia că a fost vaccinată şi au trecut cele zece zile de la expirarea schemei de finalizare a vaccinării, fie pentru că a prezentat un rezultat negativ al unei test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, fie pentru că a prezentat un test negativ certificat pentru o testare rapidă antigen care e negativă sau pentru că se află în acea situaţie – între a 15-a şi a 180-a zi de când a fost confirmată infecţia cu SARS-CoV-2. În momentul în care la o întrunire participă persoane şi toate sunt vaccinate, aceasta e ipoteza, numărul de persoane poate fi nelimitat, cu respectarea normelor de protecţie sanitară generale într-un spaţiu deschis, iar în spaţii închise cu respectarea distanţării sociale şi a capacităţii maxime a interiorului”, a adăugat Mariana Stancu-Ţipişcă, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *