Premierul Florin Cîțu, despre relația cu Israel: ‘În primele trei luni ale acestui an, comerțul nostru bilateral s-a ridicat la aproape 180 de milioane dolari’

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că Israelul este cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu şi un partener de încredere la nivel internaţional, subliniind tendinţa de creştere a cooperării economice bilaterale, lucru atestat şi de faptul că în primele trei luni ale acestui an comerţul între cele două state s-a ridicat la aproape 180 de milioane dolari.

Şeful Executivului a participat la sesiunea plenară a Forumului de Afaceri România – Israel, prilejuit de vizita de stat în România a preşedintelui Israelului, Reuven Rivlin.

„Este o ocazie foarte specială, deoarece lansăm astăzi primul forum de afaceri organizat în România în timpul pandemiei care ne permite întâlnirea personală. Această reuniune nu ar fi fost posibilă fără eforturile noastre comune şi fără campaniile de vaccinare susţinute, desfăşurate în ambele ţări. Este un semn că începem să revenim la normalitate. A fost o perioadă dificilă pentru noi toţi, dar sunt încântat să văd participarea semnificativă şi extinsă a mediului de afaceri”, a afirmat Florin Cîţu.

Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat că Israelul este „cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu şi un partener de încredere la nivel internaţional”.

„Anul acesta, România şi Israel aniversează 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte. De-a lungul acestor ani, ambele ţări au conlucrat pentru a stabili legături tot mai puternice – politice, culturale, sociale şi economice. Acest forum de afaceri ne oferă posibilitatea de a consolida relaţia noastră bilaterală excelentă cu noi idei, proiecte şi oportunităţi noi. (…) Am încredere că spiritul antreprenorial îl va dubla pe cel al prieteniei, care caracterizează relaţiile noastre bilaterale, şi îi va conferi mai mult succes şi valoare.

În acelaşi timp, acest forum de afaceri la care participăm este un element important în pregătirea următoarei reuniuni a guvernelor noastre, pe care aşteptăm cu nerăbdare să o organizăm la Bucureşti, de îndată ce vom conveni o dată de comun acord. Este un obiectiv cheie pentru noi şi suntem gata să găzduim această reuniune cât mai curând posibil”, a mai declarat Cîţu.

El a subliniat tendinţa de creştere a cooperării economice bilaterale, precizând că în 2019, comerţul bilateral a atins un vârf de 657,7 milioane dolari.

„Cooperarea noastră economică bilaterală prosperă şi am dori să vedem această tendinţă consolidată în viitor, în beneficiul ambelor părţi. (…) În primele trei luni ale acestui an, comerţul nostru bilateral s-a ridicat la aproape 180 de milioane dolari. Doresc să subliniez că acest lucru coincide cu redresarea noastră economică, după un an dificil din cauza pandemiei”, a afirmat Cîţu.

În context, premierul şi-a exprimat bucuria că mai multe companii israeliene de top, din domenii precum cele ale aeronauticii, energiei, infrastructurii şi construcţiilor, au ales să investească în România.

„Acest lucru mă bucură. Sper că îşi vor extinde investiţiile şi exemplul lor va fi urmat de alte companii de top. România este poziţionată favorabil în Europa şi joacă rolul de hub regional în cadrul Uniunii Europene şi în relaţia cu vecinătatea”, a subliniat Cîţu.

Acesta a încurajat, totodată, comunităţile de afaceri române şi israeliene ca în cooperarea cu guvernele celor două state să identifice un proiect comun emblematic care să valorifice experienţa bogată pe care o au cele două ţări în cercetare, educaţie şi afaceri.

„Aceasta este o temă relevantă pentru Comisia economică mixtă şi pentru Grupul de lucru România-Israel în domeniul economic, înfiinţat recent, sub coordonarea ministerelor afacerilor externe. Grupul de lucru economic îşi concentrează activitatea pe trei piloni principali: agricultura şi managementul apelor, sănătatea şi tehnologia de vârf, inteligenţa artificială. Ministerele şi agenţiile implicate în acest grup îşi direcţionează eforturile pentru a iniţia şi actualiza politici care promovează o mai bună cooperare economică bilaterală”, a susţinut Cîţu.

Nu în ultimul rând, el a lansat o invitaţie comunităţii de afaceri israeliene şi entităţilor care se ocupă de promovarea comerţului să iniţieze o cooperare mai strânsă cu omologii lor români pentru a găsi „puncte şi energii comune”, care să pună în valoarea „know-how-ul şi inovaţia start-up-urilor, precum şi a centrelor şi acceleratoarelor de afaceri din România”.

„Investiţia constantă a Israelului în tehnologie, însoţită de o creştere a start-up-urilor de succes, s-a dovedit a fi o formulă de succes pentru rezilienţa economică şi dezvoltarea înregistrată în sectorul IMM-urilor”, a mai spus Cîţu, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *