Președintele Klaus Iohannis: ‘Aprecierea și inspirația pe care elitele românești le-au găsit în relația cu Franța au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul și înțelegerea reciprocă’

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul strategic dintre România şi Franţa este solid şi trebuie aprofundat în spiritul valorilor europene pe care cele două ţări le împărtăşesc.

„Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm şi să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtăşim”, a spus şeful statului la recepţia oferită de Ambasada Franţei cu prilejul Zilei Republicii Franceze.

El a afirmat că 14 iulie reprezintă „fundamentul Franţei moderne şi un moment crucial pentru Europa şi lumea întreagă”.

„Căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, de care şi la Bucureşti ne aminteşte o stradă centrală, a marcat, odată cu începutul Revoluţiei Franceze, apariţia unor concepte care s-au răspândit în întreaga lume: statul de drept, libertatea, egalitatea”, a susţinut Iohannis.

Preşedintele a arătat că România şi Franţa, legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată.

„Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât şi Franţa au ştiut să o întreţină şi să o cultive – şi care astăzi este orientată către viitor. Apartenenţa la o istorie şi o cultură comune, aprecierea şi inspiraţia pe care elitele româneşti le-au găsit în relaţia cu Franţa au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul şi înţelegerea reciprocă. Şi nu mă refer aici doar la dimensiunea instituţională a cooperării noastre, ci la multiplele legături umane stabilite la toate nivelurile societăţilor noastre”, a punctat şeful statului.

Klaus Iohannis a menţionat că încă de la debutul pandemiei de COVID-19 românii şi francezii au arătat că solidaritatea există şi funcţionează.

„M-am bucurat să aflu că români – medici şi directori ai unor centre medico-sociale din Franţa – au fost decoraţi de statul francez pentru contribuţia lor esenţială în lupta împotriva pandemiei”, a declarat Iohannis.

Acesta a afirmat că afinităţile dintre români şi francezi „se traduc în plan politic, în cel economic, cultural, precum şi în cel universitar, creând un cerc virtuos al conexiunilor bilaterale”.

Preşedintele a indicat că unul dintre elementele de substanţă ale relaţiei bilaterale cu Franţa este cooperarea economică, arătând că această ţară reprezintă al patrulea partener comercial al României, cu schimburi comerciale de aproximativ 9 miliarde de euro înaintea pandemiei. El a arătat că şi colaborarea în domeniul cultural continuă, amintind de sezonul România-Franţa. De asemenea, şeful statului a menţionat că Festivalul Enescu din acest an va sta sub semnul prieteniei româno-franceze.

„Cu acest prilej, ţin să salut iniţiativele de diplomaţie culturală şi diversele proiecte care se vor desfăşura atât în România, cât şi în Franţa sub însemnul Anului Enescu”, a mai spus Iohannis.

El a vorbit şi despre Francofonie, arătând că este „un liant adânc înrădăcinat în istoria noastră”, limba franceză fiind introdusă încă din 1776 în sistemul de învăţământ din Bucureşti.

„Franceza rămâne şi astăzi a doua limbă străină studiată în şcoli, iar România este principalul pol regional francofon, ca stat-far al francofoniei în Europa Centrală şi Orientală”, a adăugat Iohannis.

Şeful statului a precizat că printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăseşte ataşamentul ferm pentru o Europă unită, sigură şi prosperă, indicând că România şi Franţa au o viziune comună despre importanţa proiectului european şi a politicilor Uniunii.

„În prima jumătate a anului viitor, Franţa va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi tot atunci se vor contura şi primele concluzii ale Conferinţei privind Viitorul Europei. Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorinţa de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni. Dorim să lucrăm împreună pentru ca această viziune să se transforme în rezultate concrete, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni”, a declarat Iohannis, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *