Raed Arafat iese la rampă: ‘Până acum, din ce date avem, vaccinurile au o eficiență variabilă, dar nu înseamnă că nu au efect și nu sunt eficiente’

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat că potrivit datelor existente, vaccinarea protejează și reduce riscul unei forme grave de COVID-19.

„Până acum, din ce date avem, vaccinurile au o eficienţă variabilă. Da, sunt studii care arată, unele poate mai puţin sau mai mult, dar nu înseamnă că nu au efect şi nu sunt eficiente. Acest lucru se analizează de către oamenii de ştiinţă. Dacă vor trebui adaptări, dacă va trebui suplimentarea de doze cu anumite modificări. Acest lucru o să îl vedem. La acest moment, vaccinarea protejează şi reduce şansa să ai o formă gravă, inclusiv faţă de varianta indiană, din ce ştim.

Dacă lucrurile ştiinţifice vin cu alte informaţii, pentru că se fac studii, pot să apară oricând studii noi, atunci se va adapta tot ştiinţa pentru a rezolva această problemă. Există mijloacele, există posibilitatea de adaptare şi această adaptare se va face în timpul cel mai scurt. Important este însă că, dacă nu se vaccinează deloc persoana, vulnerabilitatea şi expunerea este mult mai mare şi pentru persoana respectivă şi pentru persoanele din jurul ei. Rămâne vaccinarea soluţia pentru toate variantele care există în acest moment”, a explicat el, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.

Întrebat cum vede iniţiativa primarului Sectorului 2, în baza căreia persoanele care se vaccinează la centrul mobil din Piaţa Obor vor primi gratuit o porţie de mici şi o băutură răcoritoare, Arafat a susţinut că este importantă creşterea ratei de imunizare împotriva SARS-CoV-2.

„Eu nu am să comentez acest lucru, nu am să comentez ce face unul şi altul. Pentru noi importantă este orice formă de a creşte numărul celor vaccinaţi cât mai repede şi să ajungem la un procent important din populaţie vaccinat. Şi, ştiţi că noi ne aşteptăm la un procent de 60-70%, asta este ce vrem să facem. Fiecare vine cu metode de explicaţii, de informare, diferite metode”, a afirmat şeful DSU, informează agerpres.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *