Sorana Cirstea e in finala turneului de la Strasbourg! Ar putea fi al doilea turneu WTA castigat de jucatoarea din Romania in acest an

La 31 de ani, Sorana Cirstea bifeaza primul sezon in care va juca doua finale de turneu WTA. 

Sorana Cirstea s-a calificat in finala turneului WTA 250 de la Strasbourg, dupa o victorie in trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-2 in fata favoritei numarul 8 la castigarea competitiei, Magda Linette (29 de ani, 48 WTA). Partida a cuprins doua ore si opt minute de joc. 

Jucatoarea din Romania (31 de ani, 61 WTA) traverseaza o perioada incredibila pe zgura, dupa ce in urma cu o luna isi adjudeca trofeul in intrecerea de calibru WTA 500 din Istanbul, unde o invingea pe Elise Mertens, scor 6-1, 7-6. 

„A fost un meci foarte dificil atat pentru Magda, cat si pentru mine. Chiar daca am pierdut primul set, am simtit ca pot juca mai bine; am incercat sa fiu mai inteligenta pe teren si sa controlez mai bine punctele. Au fost multe raliuri lungi, viteza jocului, ridicata, pentru ca ambele am lovit puternic. Sunt foarte multumita de prestatia mea, nu aveam mari asteptari inainte sa vin aici. Se simte grozav sa fiu in finala!”, a declarat Sorana Cirstea in flash-interviul oferit imediat dupa incheierea semifinalei. 

In finala turneului de la Strasbourg, Sorana Cirstea o va infrunta pe invingatoarea meciului disputat intre cehoaica Barbora Krejcikova (38 WTA) si revelatia competitiei, germanca Jule Niemeier (216 WTA). 

Va fi a sasea finala de competitie WTA pe care Sorana Cirstea o joaca in cariera sa, dupa cele doua castigate la Tashkent si Istanbul, in 2008, respectiv in 2021 si cele trei pierdute la Budapesta (2007), Toronto (2013) si Tashkent (2019). 

In primul tur la Roland Garros, Cirstea o va infrunta pe ocupanta locului 20 mondial, Johanna Konta. 

Pe acceași temă