SURSE Planul lui Florin Cîțu, scos la suprafață! De ce a intrat ‘all-in’ în lupta cu USR-PLUS

 SURSE Planul lui Florin Cîțu, scos la suprafață! De ce a intrat ‘all-in’ în lupta cu USR-PLUS

Joi, premierul Florin Cîțu a desființat scenariul privind răstunarea Guvernului prin votul de încredere în Parlament. El a explicat că Executivul va pica doar prin moțiune de cenzură, nu și dacă noii miniștri nu vor obține votul de încredere în Parlament. Practic, Cîțu a devoalat de ce a jucat „all-in” încă de la început. Tabăra sa a mizat pe blocarea moțiunii de cenzură a USR-PLUS și AUR, asigurând astfel fotoliul de președinte al PNL pentru Florin Cîțu. De altfel, sursele Bugetul.ro au dezvăluit, în momentul în care liderii USR-PLUS au decis să părăsească Guvernul, că se va merge pe varianta „unui guvern minoritar și că sunt infime șansele de împăcare cu USR-PLUS”.

Vezi și România, în situația firmei lui Florin Cîțu: Cifra de afaceri e zero și acumulează datorii peste datorii!

Florin Cîțu: Guvernul cade doar dacă este o moțiune de cenzură

Trebuie să fim foarte atenţi aici. Nu Guvernul merge, merg cu miniştrii în Parlament. Deci Guvernul cade doar dacă este o moţiune de cenzură. Dacă nu obţine voturile un ministru, nu se întâmplă nimic cu Guvernul. Nu este un ministru acolo şi este o situaţie… (…) Bineînţeles. Mergem peste 45 de zile în Parlament cu noii miniştri”, a afirmat Florin Cîțu, la TVR 1.

Ce spune Art. 85 din Constituție, privind numirea Guvernului:

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”.

Vezi și Omul lui Dan Barna s-a sucit la 180 de grade! USR-PLUS face blat cu PSD și PER, în goana după funcții

Practic, conform alin. (3) al Art. 85, dacă prin remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, noii membri ai Executivului vor fi numiți numai pe baza aprobării Parlamentului. Însă, așa cum zice și Florin Cîțu, nu Guvernul va trebui să treacă de votul de încredere acordat de Parlament, ci noii miniștri.

Cîțu invită USR-PLUS să se sinucidă politic

Eu cred că sunt şanse mult mai mari să revenim la guvernare cu USR, decât cu guvern minoritar. (…) PNL a spus deja – varianta votată în unanimitate, inclusiv de către Ludovic Orban, de susţinere a premierului în funcţie şi a demersurilor premierului pentru a reface coaliţia. Aici nu există niciun dubiu”, a spus Florin Cîțu, conform Agerpres.

Pentru USR-PLUS, o revenire la guvernare sub sceptrul lui Florin Cîțu ar însemna, fără doar și poate, un suicid politic. De ce? Pentru că Florin Cîțu a umilit o dată formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș, când l-a executat fără milă pe Vlad Voiculescu, fără a consulta Coaliția. Iar a doua oară, deși exista un protocol, semnat în timpul primei crize politice generată de revocarea lui Voiculescu, între PNL și USR-PLUS privind demiterile făcute de premier, Florin Cîțu și-a călcat încă o dată în picioare partenerii de Coaliție, executându-l pe Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției. Așadar, dacă ar reveni la guvernare cu Cîțu premier, USR-PLUS nu ar fi nimic altceva decât – citându-l pe fostul ministru USR-PLUS al Transporturilor, Cătălin Drulă – un „zombie politic”.

Vezi și EXCLUSIV Scurtcircuit în Ministerul de Interne, în mandatul lui Lucian Bode! Ancheta în cazul polițistului-campion de la Trupele Speciale, luată de la zero!

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *