USR PLUS se distanțează de PNL în cadrul Coaliției de guvernare. Dan Barna: ‘Este o practică cu care noi nu suntem de acord și care nu mai poate să continue’

Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat că partidul pe care îl reprezintă în cadrul Coaliției de guvernare nu susține politica statului de a oferi cu titlu gratuit imobile celor care le au în concesiune.

A fost o discuţie în coaliţie pe acest subiect. Am transmis colegilor de coaliţie poziţia USR PLUS – statul român trebuie să îşi folosească imobilele, terenuri şi clădiri, pentru a obţine resurse din ele şi nu pentru a le oferi cu titlu gratuit. Este o practică cu care noi nu suntem de acord şi care nu mai poate să continue aceea de a da cu titlu de folosinţă gratuită un număr de ani anumite imobile, după care, dacă tot le foloseşte omul, hai să-i dăm şi proprietatea. Este o resecularizare, ca să-i spunem aşa, ori lucrul acesta nu poate să mai continue, tocmai pentru că avem dezbaterea pe sistemul de pensii, pe cum construim un fond care să asigure resursele şi funcţionalitatea acestui sistem pentru anii următori şi pentru generaţiile următoare„, a afirmat Barna, la Senat.

Potrivit vicepremierului, PNL susţine această acordare cu titlu gratuit. Dan Barna a atras atenţia că nu este vorba doar de terenul de la Romexpo, ci de toate terenurile aflate în folosinţa Camerelor de comerţ din România.

Practic, toate imobilele pe care Camerele de comerţ le deţin cu titlu de concesiune, folosinţă în toată ţara devin printr-un pocnet de deget proprietate a unor instituţii private, statul oferindu-le cu titlu gratuit. (…) Am văzut cu toţii imagini cu proiectul gândit a fi realizat la Romexpo sau de alte Camere de comerţ. Dezvoltarea e necesară, o susţinem, dar ea ar trebui să se facă pe o logică de licitaţii în care statul român primeşte nişte sume, astfel încât cetăţenii să beneficieze de resursa statului.

Ideea aceasta de a aloca gratuit terenuri este cea pe care nu o susţinem, în rest dezvoltarea şi proiectele care să aducă dezvoltare vor fi susţinute întotdeauna. (…) Politica publică a statului faţă de imobilele proprii (…) care până acum a existat noi nu o susţinem, de a oferi imobile cu titlu gratuit celor care le folosesc sau care le au în momentul de faţă în concesiune„, a explicat el.

Vezi și:

Dan Barna sare în apărarea lui Clotilde Armand: ‘Am foarte mare încredere și o susțin în totalitate’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *