Va fi prăpăd în România! Ministrul interimar al Sănătății: ‘Se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 de cazuri pe zi’

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că vârful valului patru al pandemiei va fi mijlocul lunii octombrie, iar potrivit estimărilor vom avea și câte 20.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 pe zi în perioada 15-20 octombrie.

„Din ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 (de noi infectări pe zi – n.red.)”, a spus Cseke Attila.

Acesta a spus că va trebui făcută o analiză după ce trece această pandemie pentru a vedea cum a fost gestionată.

În ceea ce privește numărul actual de paturi destinate pacienților bolnavi de Covid, Cseke a precizat că „s-ar putea ca acestea să nu ne ajungă”.

Totodată, ministrul interimar al Sănătății a declarat că Guvernul a alocat 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu tratamente împotriva Covid-19 şi pregătirea secțiilor de terapie intensivă.

Cseke Attila a precizat că proiectul de lege întocmit de Ministerul Sănătății, prin care personalul unităților sanitare este obligat să se vaccineze anti-Covid sau să se testeze pe banii proprii, dacă nu are certificat digital care să ateste imunitatea la boală, este în transparență decizională și va mai dura probabil mai mult de o lună până să fie dezbătut și aprobat de Parlament, conform digi24.ro.

Vezi și:

Medicul Adrian Wiener: ‘România trece printr-o catastrofă umanitară. În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *