Valeriu Gheorghiță: ‘O persoană care dorește să se vaccineze antigripal, poate să beneficieze și de vaccinarea COVID-19 simultan, în brațe diferite, fără absolut nicio problemă’

 Valeriu Gheorghiță: ‘O persoană care dorește să se vaccineze antigripal, poate să beneficieze și de vaccinarea COVID-19 simultan, în brațe diferite, fără absolut nicio problemă’

Vaccinul antigripal poate fi făcut în același timp cu vaccinul anti-COVID, în brațe diferite, spune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. El a adăugat că împotriva gripei sezoniere ne putem proteja și prin măsurile anti-COVID – mască și distanțare.

Acesta a spus la Digi 24 că vaccinul anti-COVID nu protejează și împotriva gripei, așa că serul antigripal este în continuare necesar persoanelor vulnerabile.

Răspunsul imun nu este unul încrucișat. Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID 19 nu ne protejează față de o infecție gripală. Ne protejează în schimb respectarea celorlalte măsuri – masca, distanțarea, evitarea zonelor supraaglomerate – lucruri care s-au văzut și la începutul pandemiei, când eram în sezon epidemic de gripă. După implementarea măsurilor de prevenție, au scăzut două boli în care noi eram în plină epidemie, rujeola și gripa sezonieră”, a spus Gheorghiță.

Persoanele vulnerabile, persoanele la risc trebuie să beneficieze și de vaccinarea antigripală și din datele pe care le avem, se achiziționează circa 2 milioane de doze de vaccin antigripal, care vor fi distribuite în mod deosebit în cabinetele de medicină de familie. Ne-am dori ca colegii noștri din rețeaua de medicină de familie care vaccinează antigripal, dar nu vaccinează anti-COVID să facă acest lucru, să solicite și vaccin împotriva COVID-19, pentru că ele se pot administra simultan, indiferent de rangul dozei de care vorbim pentru vaccinarea COVID-10”, a spus medicul.

Practic, o persoană care dorește să se vaccineze antigripal, dacă este în acea categorie de risc, poate să beneficieze și de vaccinarea COVID-19 simultan, în brațe diferite, fără absolut nicio problemă”, a adăugat el, conform digi24.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *