Connect with us

Afaceristul care l-a înfundat pe Buzatu iese la atac: ‘Nu am fost prieteni și cred că m-a carotat’

Diverse

Afaceristul care l-a înfundat pe Buzatu iese la atac: ‘Nu am fost prieteni și cred că m-a carotat’

Omul de afaceri Emil Savin, care i-a oferit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui geanta cu bani pusă la dispoziţie de procurorii DNA, a declarat, luni, că nu era prieten cu Dumitru Buzatu, despre care crede chiar că l-a „carotat” în afaceri, conform Agerpres.

„Eu nu am avut o prietenie cu domnul Buzatu. Spune toată lumea că eu sunt omul de casă al lui. Eu nu am avut o relaţie chiar atât de bună cu el. Mai ales după ce a ieşit preşedintele CJ, lumea spune că am avut contracte. Eu am zero contracte cu CJ. Astăzi, dacă verificaţi, eu nu am niciun contract cu Consiliul Judeţean. (…) Cu domnul Buzatu nu am avut acea relaţie pe care o vehiculează toată lumea, care spune că am fost omul de casă. Nu ne-am agreat, cred că m-a carotat”, a declarat presei Emil Savin, omul de afaceri spunând și că nu el  l-a denunțat pe Buzatu la DNA.

Savin a mai spus că Buzatu nu i-a cerut banii cu împrumut, aşa cum ar fi declarat în faţa anchetatorilor șeful CJ Vaslui.

„Nu mi-a cerut niciun ban împrumut. Banii, cum aţi văzut, aşa este realitatea, cum este prezentată. (…) Nu pot să spun cum am intrat în posesia banilor. În legătura cu chestiunea aceasta nu am voie să vorbesc mai multe. (…) Îmi pare rău, nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat, dar altă cale nu a fost decât asta şi trebuia să o urmez că dacă nu o urmam, erau alte chestii despre care nu pot spune acum”, a afirmat Emil Savin.

Regrete pentru ginere

Emil Savin a subliniat că îi pare rău pentru problemele pe care i le-a creat ginerelui său, Eduard Popica, considerat un apropiat al lui Dumitru Buzatu, fost prefect al judeţului Vaslui, actualmente deputat PSD.

„Dacă îmi pare rău, pentru asta îmi pare rău, că i-am făcut un disconfort lui. Pentru mine nu-mi pare rău de ceea ce am făcut”, a mai spus Emil Savin.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost interceptat, vineri, în timp ce primea o geantă de la omul de afaceri Emil Savin, în care se afla suma de 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea facturilor decontate de CJ Vaslui către firma acestuia pentru lucrări de reabilitare a unui drum.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la omul de afaceri a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti.

Mai multe pe acest subiect:

– Dezvăluiri din referatul DNA: Dumitru Buzatu făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea proiectelor finanţate din fonduri europene

– Stenograme DNA. Dumitru Buzatu: ‘Când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii’ / Filmul flagrantului – VIDEO

– Video | Momentul în care Dumitru Buzatu e oprit de DNA, după ce a încasat mită de 1,25 milioane de lei

Continuă să citești
S-ar putea să-ți placă și...
Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Diverse

To Top