Alexandru Rafila critică Guvernul: A trecut vara și nu am organizat nimic. Toată lumea spune că după alegeri se va lua deja decizia de lockdown

 Alexandru Rafila critică Guvernul: A trecut vara și nu am organizat nimic. Toată lumea spune că după alegeri se va lua deja decizia de lockdown

Alexandru Rafila, prezent la Brașov, expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene, a criticat modul în care Guvernul a acționat în lupta pentru combaterea epidemiei de coronavrus și impactul asupra societății din România.

„A trecut vara și nu am organizat nimic. Am început organizarea școlilor în septembrie și le-am închis, în pofia tuturor exemplelor din țările europene, am închis piețele fără să existe argumente în acest sens și am aglomerat alte spatii comerciale. Toate aceste lucururi arată o insuficientă abordare rațională a unor chestiuni care se pot rezolva și dacă se fac din timp duc la o viață mai apropiată de normalitate și nici nu duc, la un moment dat, la luarea unor măsuri mult mai dure. Toată lumea spune că după alegeri se va lua deja decizia de lockdown, care va fi extinsă la nivel național.

Astăzi, incidența este de 6 la mie la nivel național, iar mortalitatea este foarte ridicată, cumulată la 2 săptămâni, am depășit 2.000 de cazuri de deces, ceea ce este foarte mult. Iar în săptămânile viitoare vor fi mai multe decese” – a afirmat, duminică,  Rafila, potrivit newsbv.ro.

Profesorul Alexandru Rafila afirmă că sute de mii de persoane din România au trecut deja prin infecţia cu SARS-CoV-2. El afirmă că România trebuie să facă mai multe teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, arătând că, la 10.000 de infectări pe zi, se fac la fel de multe teste câte se făceau atunci când numărul zilnic de noi diagnostice era de 5000.

”Încă de când am făcut acest pas politic am spus faptul că rezolvarea problemelor pacienţilor – pentru că mulţi dintre noi au devenit deja pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, sunt sute de mii de persoane în România care au trecut deja prin boală, avem aproape 10.000 de decese  – şi atunci sigur că trebuie să găsim o soluţie care ar trebui să depăşească cadrul politic şi această abordare la masa discuţiilor, specialişti şi poate şi politicieni la aceeaşi masă sau cei care au ambele calităţi, să dezbată acest lucru deschis, cred că este opţiunea corectă, pentru că pacienţii din România nu au culoare politică”, a afirmat Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că se bucură că ”există semnale cel puţin în ceea ce priveşte partea de prevenţie, care se referă la dezvoltarea unei strategii de vaccinare, există semnale că acest consens politic s-ar putea să existe”.

Acesta a precizat că trebuie găsite soluţii pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19 şi în alte spitale decât cele desemnate în acest moment.
”Aceste spitale sunt, în mod evident, supraaglomerate, nu mai fac faţă pentru ca să trateze pacienţii şi o regândire a spitalelor multidisciplinare care să identifice zone, un pavilion sau un etaj separat, care să poată să asigure tratamentul acestor pacienţi este imperios necesară şi trebuie aplicată foarte rapid ”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Rafila s-a arătat convins că Ministerul Sănătăţii va aplica această idee ”mai devreme sau mai târziu”.  În ceea ce priveşte achetele epidemiologice care au ca rol identificarea contacţilor celor infectaţi cu SARS-CoV-2, reprezentantul PSD a arătat că este important ca acestea să fie realizate ”cât mai repede”, pentru că astfel este redus riscul de transmitere a bolii.

Despre capacitatea de testare a României, Rafila consideră că ”este folosită insuficient” pentru că numărul de teste zilnice nu a crescut.

”În momentul în care tu dublezi numărul de cazuri, ai 10.000 de cazuri zilnic şi facei acelaşi număr de teste ca atunci când aveam 5.000 de cazuri zilnic, este clar că undeva este o problemă şi nu reuşim să identificăm suficient de repede cazurile pozitive şi atunci infecţia continuă să se extindă în comunitate”, a arătat Rafila.

Acesta reclamă ceea ce a numit o ”încetineală administrativă şi o insuficientă abordare raţională a unor chestiuni care se pot rezolva”, susţinând că pieţele nu ar fi trebuit închise, pentru că această decizie a dus la aglomerarea altor spaţii în care de face comerţ, dar şi că şcolile primare ”puteau să funcţioneze fără niciun fel de problemă în continuare dacă erau suficient de bine amenajate”.

Candidatul social-democrat a arătat că ”îngrijorătoare” este mortalitatea cauzată de COVID-19, despre care a spus că este ”foarte ridicată”.

”Cred, având în vedere acest număr mare de cazuri care se înregistrează zilnic, că şi în săptămânile următoare vom înregistra tot mai multe decese şi limitarea accesului la secţiile de terapie intensivă ar putea să amplifice acest fenomen”, a adăugat Alexandru Rafila.

Citește și:

Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an

Klaus Iohannis a promulgat legea! Anumiți români vor fi scutiți de plata impozitului

Vești pentru pensionari! Cine sunt cei care vor avea de pierdut în urma recalculării

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *