Alexandru Rafila rupe tăcerea în legătură cu reacțiile secundare pe care le-ar putea avea vaccinul anti-COVID

 Alexandru Rafila rupe tăcerea în legătură cu reacțiile secundare pe care le-ar putea avea vaccinul anti-COVID

„Noi nu putem să ne așteptăm la alte efecte secundare decât cele care au fost observate în studiul clinic de fază 3. Și de ce spun de fază 3 – pentru că acolo ai zeci de mii, 40.000 de subiecți care sunt vaccinați. În studiile de fază 1 ai câteva zeci, ulterior câteva sute și câteva zeci de mii în studiile de fază 3.

Până acum au fost reacții de durere la locul administrării, subfebrilitate sau un ușor disconfort pentru o perioadă de câteva ore. Nimic altceva, cel puțin din ce relatează producătorii. Aceste efecte adverse caere sunt totdeauna contabilizate vor fi verificate de Agenția Europeană a Medicamentului.

Încă un lucru care este foarte important: orice reacție adversă va fi monitorizată și introdusă într-un sistem electronic de raportare. Aici este vorba despre un parteneriat între Institutul Național de Sănătate Publică și Agenția Națională a Medicamentului, iar oricine va face acest vaccin va avea posibilitatea să raporteze imediat, în timp real, dacă apare vreo reacție adversă.

Dacă se constată cumva că reacțiile adverse sunt grave, pun într-un fel în pericol sănătatea, cu siguranță se oprește vaccinarea până la clarificarea cauzelor și nu continuă decât în condiții de siguranță”, a spus Alexandru Rafila, conform Antena3.ro.

Citește și:

Pandemia de COVID-19 a adus schimbări majore pe piața imobiliară: De ce trebuie să țineți cont la închirierea sau cumpărarea unei locuințe

EXCLUSIV Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, despre ultimul scenariu apărut în spațiul public: ‘Nu au existat discuții în acest sens!’

Vești importante pentru pensionari! Ce ar putea primi din partea statului

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *