Amantlânc cu năbădăi în Poliția Română! Soția-polițistă s-a dus peste presupusa amantă, și ea tot polițistă

 Amantlânc cu năbădăi în Poliția Română! Soția-polițistă s-a dus peste presupusa amantă, și ea tot polițistă

Amantlâc cu năbădăi! Un agent de poliție din cadrul Serviciului de Independent de Reținere și Arestare Preventivă al DGPMB și-a adus soția la locul de muncă.

Scopul? Soția îl bănuia pe soț că o înșală cu o colegă de serviciu. Astfel, soția s-a dus în biroul presupusei amante și i-a adresat cuvinte jignitoare.

Facem precizarea că și soția pusă pe scandal este tot polițistă.

„În dimineața de 08.09.2021, directorul Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă a declanșat verificări cu privire la o posibilă pătrundere fără drept în sediu, a unei femei, care la data de 2 septembrie ar fi amenințat și ar fi adresat cuvinte jignitoare unui agent de poliție (femeie) din cadrul subunității. Din primele date a rezultat că în seara de 2 septembrie, în jurul orei 22.30, un agent de poliție, din cadrul structurii, aflat în serviciu, ar fi introdus în sediu o persoană, pe care a prezentat ca fiind soția sa. Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la biroul in care își exercita atribuțiile de serviciu agentul (femeie) menționat anterior, iar femeia i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. A fost identificată persoana în cauză, tot polițist, în cadrul altei structuri. Toate aceste aspecte au fost consemnate, materialul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru stabilirea situației de fapt și de drept. Având în vedere faptul ca evenimentul a fost adus la cunoștința conducerii Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă în după amiaza de 07.09.2021, au fost declanșate și verificări interne, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale.”, a transmis Poliția Capitalei.

Vezi și EXCLUSIV Scurtcircuit în Ministerul de Interne, în mandatul lui Lucian Bode! Ancheta în cazul polițistului-campion de la Trupele Speciale, luată de la zero!

Discuții pe grupurile de WhatsApp ale Poliției Române. Cazul suspect al polițistului-campion de la Trupele Speciale, care acuză că fost executat de cei pe care îi pregătea

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *