21.6 C
București
miercuri, octombrie 9, 2024

Arabia Saudită a anunțat că își va redeschide misiunea diplomatică în Siria

Arabia Saudită anunţă marţi revenirea misiunii sale diplomatice în Siria, o premieră după 11 ani de ruptură cu regimul lui Bashar al-Assad de la Damasc, izolat din cauza Războiului Civil care devestează ţara, relatează AFP, citat de news.ro.

Bogata monarhie petrolieră de la Golful Persic s-a apropiat recent de Siria, dar şi de Iran, marele susţinător al preşedintelui Bashar al-Assad. ”Arabia Saudită a decis să reia activitatea misiunii sale diplomatice în Siria”, anunţă într-un comunicat, publicat de către agenţia oficială saudiră de presă SPA, Ministerul saudit de Externe.

Riadul vrea să ”dezvolte acţiunea arabă comună”, anunţă el.

Această decizie a liderului ţărilor de la Golful Persic, un nume greu în regiune, intervine la două zile după reprimirea Siriei în Liga Arabă, anunţată duminică, la Cairo.

Damascul a fost exclus din această organizaţie panarabă în 2011, din cauza reprimării în sânge a unei revolte populare, declanşată în urma ”primăverilor arabe”.

Preşedintele sirian a ieşit recent din statutul său de persona non grata

Acest lucru s-a întâmplat în urma unui impuls de solidaritate mondială, în februarie, după un cutremur sângeros care a devastat vaste regiuni siriene, dar şi Turcia vecină.

Această apropiere are loc în contextul în care Siria are o nevoie cruntă de investitori în uriaşul şantier al reconstrucţiei acestei ţări devastate de 12 ani de război cicil.

Opoziţia siriană şi Statele Unite au denunţat această normalizare în curs a ţărilor arabe, cu excepţia Qatarului, cu regimul lui Bashar al-Assad.

Războiul din Siria, în care au intrat actori regionali şi internaţionali, s-a soldat cu aproximativ o jumătate de milion de morţi. Aproape jumătate dintre sirieni sunt refugiaţi sau deplasaţi în ţara lor, iar porţiuni întregi ale teritoriului sirian nu se află în continuare sub controlul Guvernului sirian.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles