Avertisment dur: Oricând se poate întâmpla un lucru neplăcut şi neprevăzut

 Avertisment dur: Oricând se poate întâmpla un lucru neplăcut şi neprevăzut

Sistemul sanitar din România e în colaps, mai ales acum, în pandemie, iar autorităţile improvizează. La Timişoara, spre exemplu, primarul cumpără concentratoare de oxigen.

Adelina Marinescu, doctor infecţionist, spune că aceste aparate oferă ajutor doar bolnavilor cu forme uşoare. Dar nu asta ar fi cea mai mare problemă, ci electricitatea pe care o consumă. Un salon cu 20 de pacienţi şi tot atâtea concentratoare dă peste cap contorul. Şi cum spitalele funcţionează în clădiri vechi, reţelele electrice sunt depăşite. Asta înseamnă că tragedia de la Piatra Neamţ se poate repeta.

La Spitalul Victor Babeş din Timişoara medicii nu mai folosec concentratoarele. Au extins reţeaua de oxigen în toate saloanele.

„Noi, în Timişoara, ne concentrăm foarte mult pe paturile non-ATI cu oxigen, pentru că ştim că un pacient cu cât primeşte mai repede oxigen, cu atât mai mult scade probabilitatea de a ajunge în ATI. Am cumpărat 85 de concentratoare şi lucrăm cu societatea civilă să cumpărăm câteva sute”, a spus Dominic Fritz, primarul Timişoarei.

„În momentul în care pacientul are o formă de insuficienţă respiratorie severă sau moderat-severă, aceste concentratoare nu fac faţă pentru a ajuta bolnavul. O parte mai specială la aceste concentratoare este faptul că ele funcţionează cu energie electrică. Trebuie băgate în priză pentru a funcţiona. Oricând se poate întâmpla un lucru neplăcut şi neprevăzut, de aceea şi noi ne-am gândit şi ne-am organizat să îi ajutăm pe pacienţii noştri, fără a ne pune personalul medical în pericol”, declară Adelina Marinescu, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

Un concentrator de oxigen consumă între 290 W şi 600 W pe oră

Citește și:

Proiect de lege controversat: Cu cât ar urma să fie taxați din salariu angajații

Document intrat în posesia Bugetul.ro! Dovada că s-a solicitat și la Ministerul Economiei inventarierea personalului care vrea să se vaccineze

Vești importante pentru șoferi! Ce se întâmplă cu calcularea polițelor RCA

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *