Ce onoare! Patricia Tig va juca in meciul de deschidere la Roland Garros 2021: adversara sa va fi Naomi Osaka. Programul celor 6 romance calificate in primul tur la Paris

Patricia Tig va juca impotriva japonezei Naomi Osaka in meciul inaugural al turneului de la Roland Garros, editia 2021. 

Patricia Tig va avea onoarea de a juca in meciul de deschidere al turneului de la Roland Garros, editia 2021. Jucatoarea din Romania in varsta de 26 de ani, ocupanta a pozitiei 63 in clasamentul mondial va primi replica japonezei Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) pe Arena Philippe Chatrier, cea mai mare a complexului Stade Roland Garros.

Tig si Osaka s-au mai intalnit o singura data intr-un meci oficial, in optimile competitiei de la Hua Hin, Tailanda, in sezonul 2015. Osaka se impunea atunci, scor 6-7, 6-2, 6-1. 

Doua dintre cele sase romance calificate pe tabloul principal al Grand Slam-ului de la Paris vor juca inca din prima zi de concurs. Concomitent cu Patricia Tig, dar pe terenul 8, Ana Bogdan (28 de ani, 102 WTA) va lupta impotriva italiencei Elisabetta Cocciaretto (20 de ani, 113 WTA). 

Ambele meciuri vor debuta la ora 12:00, fus orar romanesc, iar prima zi a turneului va propune o multime de meciuri captivante, printre care Victoria Azarenka vs. Svetlana Kuznetsova, Stefanos Tsitsipas vs. Jeremy Chardy, Ana Konjuh vs. Aryna Sabalenka, Amanda Anisimova vs. Veronika Kudermetova sau Martin Fucsovics vs. Gilles Simon. 

Mihaela Buzarnescu, Irina Begu, Irina Bara si Sorana Cirstea vor intra in turneu incepand de luni sau marti, in functie de programul stabilit ulterior de organizatori. 

Meciurile romancelor in primul tur la Roland Garros 2021:


Patricia Tig (63 WTA) vs. Naomi Osaka (2 WTA)

Ana Bogdan (102 WTA) vs. Elisabetta Cocciaretto (113 WTA)

Sorana Cirstea (61 WTA) vs. Johanna Konta (20 WTA)

Irina Begu (74 WTA) vs. Serena Williams (8 WTA)

Mihaela Buzarnescu (173 WTA) vs. Arantxa Rus (84 WTA)

Irina Bara (122 WTA) vs. Astra Sharma (124 WTA)

Pe acceași temă