23.7 C
București
miercuri, octombrie 9, 2024

Cel mai greu moment de la venirea lui Vladimir Putin la Putere: cum a evoluat revolta condusă de Evgheni Prigojin

Mercenarii ruşi răzvrătiţi au parcurs cea mai mare parte a drumului către Moscova, înainte ca liderul lor să spună că a fost de acord ca luptătorii să se întoarcă pentru a se evita vărsarea de sânge. Iată o cronologie a evenimentelor din ultimele ultimele 24 de ore, relatează News.ro.

VINERI

Evgheni Prigojin, şeful armatei private Wagner, intensifică printr-un mesaj video conflictul său cu conducerea armatei ruse şi pentru prima dată respinge justificarea preşedintelui Vladimir Putin cu privire la invadarea Ucrainei.

Într-o serie de înregistrări audio ulterioare postate pe Telegram, Prigojin spune că „răul” conducerii militare a Rusiei “trebuie oprit”, iar forţa sa de mercenari Wagner va conduce un „marş pentru dreptate” împotriva armatei ruse.

Serviciul de securitate FSB al Rusiei reacţionează prin deschiderea unui dosar penal împotriva lui Prigojin, spunând că a îndemnat la revoltă armată.

Comandantul adjunct al campaniei ruse din Ucraina, generalul Serghei Surovikin, îndeamnă luptătorii Wagner să renunţe la opoziţia faţă de conducerea militară şi să se întoarcă la bazele lor.

SâMBĂTĂ

Prigojin spune că oamenii lui au trecut graniţa din Ucraina în Rusia şi sunt gata să meargă „până la capăt” împotriva armatei ruse.

Luptătorii Wagner au pătruns în oraşul Rostov, din sudul Rusiei, spune Prigozhin într-o înregistrare audio postată pe Telegram.

Casa Albă spune că monitorizează situaţia care implică Rusia şi grupul Wagner şi se va consulta cu aliaţii şi partenerii cu privire la evoluţia situaţiei.

Guvernatorul regiunii Rostov din sudul Rusiei, învecinată cu Ucraina, le spune locuitorilor să rămână calmi şi să stea în casă, deoarece devine clar că forţele Wagner au preluat controlul oraşului Rostov.

Ministerul rus al Apărării emite un comunicat prin care face apel la luptătorii Wagner să îl abandoneze pe Prigojin, spunând că au fost „înşelaţi şi târâţi într-o aventură criminală”.

O sursă de securitate rusă a declarat pentru Reuters că luptătorii Wagner au preluat controlul asupra tuturor facilităţilor militare din oraşul Voronezh, la aproximativ 500 km (300 mile) sud de Moscova.

Putin ţine un discurs televizat în care promite să zdrobească ceea ce el numeşte o revoltă armată. El îl acuză pe Prigojin de „trădare” şi de „înjunghiere pe la spate”.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Putin, a declarat că forţele sale sunt pregătite să ajute la reprimarea revoltei lui Prigojin şi să folosească metode dure dacă va fi necesar.

Guvernele europene, printre care Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia, emit comunicate în care afirmă că urmăresc îndeaproape evoluţiile din Rusia. Pe parcursul zilei, numeroase alte guverne din întreaga lume emit comunicate similare.

Elicoptere militare ruseşti deschid focul asupra unui convoi de mercenari rebeli care se află deja la mai mult de jumătate din drumul spre Moscova.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că „slăbiciunea Rusiei este evidentă” şi că, cu cât Moscova îşi va menţine mai mult timp trupele şi mercenarii în Ucraina, cu atât mai mult haos va invita la întoarcerea acasă.

Serghei Narîşkin, şeful serviciului rus de informaţii externe SVR, spune că este clar că tentativa lui Prigojin de a destabiliza societatea şi de a declanşa un război civil fratricid a eşuat, relatează agenţia de presă TASS.

Soldaţii ruşi au instalat o poziţie de mitraliere la marginea de sud-vest a Moscovei, potrivit unor fotografii publicate de ziarul Vedomosti.

Fotografiile arată, de asemenea, poliţişti înarmaţi care se adună în punctul în care autostrada M4 – pe care se deplasează mercenarii Wagner răzvrătiţi – ajunge în capitala rusă.

Preşedintele Tayyip Erdogan vorbeşte la telefon cu Putin şi îl îndeamnă să acţioneze cu bun simţ, anunţă preşedinţia turcă.

Belarus emite un comunicat în care îşi reafirmă alianţa cu Rusia.

Casa Albă anunţă că preşedintele american Joe Biden a vorbit cu liderii Franţei, Germaniei şi Regatului Unit şi că aceştia şi-au afirmat sprijinul pentru Ucraina. Secretarul de stat american Antony Blinken spune, de asemenea, că a vorbit cu miniştrii de externe din G7 şi cu înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe.

Putin semnează o lege care permite detenţii de 30 de zile pentru încălcarea legii marţiale în locurile unde aceasta a fost impusă, relatează agenţia de presă RIA.

Promisiunea

Mercenarilor Wagner li s-a promis o amnistie dacă depun armele „dar trebuie să o facă rapid”, a declarat deputatul Pavel Krasheninnikov, citat de agenţia de presă TASS.

Ministerul de Externe al Rusiei emite unun comunicat în care avertizează ţările occidentale să nu se folosească de revolta grupului Wagner „pentru a-şi atinge obiectivele rusofobe”.

Biroul preşedintelui belarus Alexander Lukaşenko afirmă că a negociat un acord cu Prigojin, care a fost de acord să detensioneze situaţia.

Prigojin spune că a ordonat luptătorilor săi care avansează spre Moscova în convoi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles