Claudiu Năsui recunoaște impasul incapacității de plată în care se află Guvernul: ‘Pe termen scurt soluția este să mutăm bani de pe Măsura 3 pe Măsura 2’

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a învăluit incapacitatea de plată a Guvernului pentru Măsura 3, care a fost anulată la cerere, sub pretextul că ar fi o soluție pe termen scurt mutarea banilor de pe Măsura 3 privind granturile pentru investiții pe Măsura 2 pentru capital de lucru, având ca motiv creșterea numărului de beneficiari până la aproximativ 17.000.

„Transparenţa cred că a caracterizat Ministerul Economiei, cel puţin de când sunt eu acolo am pus toate datele despre aceste măsuri, inclusiv listele de firme eligibile, toate criteriile, fiecare ce status are şi toate acestea. Sunt foarte deschis cu problemele pe care le avem şi cu soluţiile pe care le avem.

Pe termen scurt soluţia este să mutăm bani de pe Măsura 3 pe Măsura 2, ceea ce ne-ar permite să ajungem de la un număr de aproximativ 9.600, cred că 9.633 era în urmă cu două zile, ultimul număr la care s-a ajuns în ordinea înscrierilor, să ajungem pe la un 17.000, lăsând un gol până la 22.000, pentru relansarea Măsurii 3 şi pentru gaura aceasta, gap-ul acesta care mai există până la 22.000 pe Măsura 2.

Soluţia este o facilitate europeană şi sursa a fost găsită de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care ne-a ajutat foarte mult, dar mai trebuie programată această măsură. După ce e programată, Ministerul Economiei va veni cu o aplicaţie tocmai pentru a face un contract de finanţare şi să finanţăm şi restul măsurilor. Dar ce am spus rămâne valabil: cât sunt eu ministru nu o să fie promisiuni nebugetate, adică nu o să promit bani la oameni şi apoi să caute altcineva finanţarea, o să le găsim finanţare şi promitem banii în momentul în care îi avem”, a subliniat ministrul Energiei.

Forma actuală a Măsurii 3 privind granturile pentru investiţii alocate IMM-urilor va fi anulată, iar măsura va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT – EU, a anunţat în 19 mai Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

„Pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) este publicat în secţiunea de Transparenţă un proiect de OUG care vizează desfiinţarea Măsurii 3, în forma ei actuală, urmând ca ea să se refacă pe programul de finanţare europeană REACT-EU, aflat în prezent în proces de programare la MIPE. Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanţare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU. Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT – EU”, a explicat MEAT la vremea respectivă.

Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale in rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanţare în cadrul Măsurii curente nu vor fi restricţionaţi prin criterii de eligibilitate să îşi redepună aplicaţia în vederea obţinerii de granturi, se menţionează în informarea Ministerului Economiei.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, autorităţile iniţiatoare îşi propun anularea formei actuale a Măsurii 3 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanţare eligibile din cadrul Măsurii 2 – granturi pentru capital de lucru. Se va realiza realocarea bugetului aferent Măsurii 3, către Măsura 2, în vederea finanţării acelor IMM-uri care au suferit din cauza crizei economice generate de izbucnirea pandemiei COVID-19.

În cadrul Măsurii 2 s-au depus 22.226 cereri, în valoare de 5,246 miliarde lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanţare au putut fi semnate.

În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri. Din cauza inexistenţei unor criterii clare de departajare, peste 80% dintre proiecte au primit punctajul maxim (100 din 100), ceea ce depăşeşte alocarea financiară aferentă acestei măsuri (207,091 milioane euro FEDR, conform Programului Operaţional Competitivitate).

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 199/2020 în legătură cu sprijinul din fonduri nerambursabile pentru Măsura 2 – capital de lucru s-a stabilit că pentru aplicaţiile de finanţare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 1.067.095.588 euro, din care 765.000.000 euro fonduri externe nerambursabile şi 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat şi coparticipare de 160.064.338 euro de la beneficiari. În aceste condiţii, dispoziţia legală, nesusceptibilă de interpretare, obligă la aplicarea sa în forma notificată şi autorizată de Comisia Europeana, respectiv la alocarea de fonduri pentru toţi beneficiarii eligibili ale căror aplicaţii au fost depuse in interiorul termenului de decădere”, se menţionează în Nota de fundamentare.

În ceea ce priveşte ajutorul sub formă de granturi pentru investiţii aferent Măsurii 3, acesta nu a fost încă acordat, finalizându-se exclusiv etapa înscrierilor, având în vedere necesitatea finalizării, în condiţiile legii, a acordării finanţării pentru măsurile microgranturi şi granturi pentru capital de lucru, demarate anterior, conform agerpres.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *