Dan Barna neagă total ideea unei înțelegeri USR PLUS – PSD: ‘O minciună sfruntată. Exclus. Nu există această negociere și nici nu a existat’

 Dan Barna neagă total ideea unei înțelegeri USR PLUS – PSD: ‘O minciună sfruntată. Exclus. Nu există această negociere și nici nu a existat’

Co-președintele USR PLUS, Dan Barna, a precizat că este exclus ca partidul său să aibă vreo înțelegere cu Partidul Social Democrat (PSD).

”Toată această criză teribilă din România e una foarte simplă. Avem o coaliţie, unul dintre partidele din coaliţie nu mai susţine premierul. Aici suntem, şi a propus o moţiune de cenzură. Hai să votăm şi dacă premierul are sprijinul şi am înţeles că PSD susţine pe Florin Cîţu şi PNL, foarte bine”, a declarat Dan Barna.

Întrebat de ce crede că PSD l-ar susţine pe Florin Cîţu, Barna a dat exemplu voturile PSD din Parlament. 

”Au fost voturile în sincron în Biroul Permanent şi astăzi”, a declarat Barna.

Liderul USR PLUS a mai declarat că este o ”minciună sfruntată” ideea ca USR să negocieze cu PSD.

”O minciună sfruntată. Ideea că noi, USR, am negocia cu PSD, premierul, e una ridicolă. Noi am spus foarte clar, această coaliţie, PNL, USR PLUS, UDMR poate să continue cu un premier în stare să conducă o coaliţie. Acuzaţia, afirmaţia, cum să spun, insinuarea de ieri a domnului este nu de rea credinţă, este o minciună evidentă. Cum aş putea să negociez eu cu Marcel Ciolacu care susţine prin vot, în Parlament, pe Florin Cîţu. Aici toată lumea vede realitatea. Una e să visăm, poate şi eu mă visez noaptea în somn, Superman, dar după aia vine dimineaţa, mă trezesc şi începe viaţa de zi cu zi. Exclus. Nu există această negociere şi nici nu a existat”, a declarat Dan Barna, informează News.ro.

Vezi și:

Dan Barna: ‘Ceea ce a făcut Florin Roman ne aduce aminte de momentele cu Iordache și Dragnea, exact de acele momente pe care unii le credeau depășite’

Marcel Ciolacu, despre formarea unui Guvern PSD-PNL, pe model german CDU-CSU: ‘A mai existat în România un USL. Este exclus în acest moment’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *