DNA a început decapitarea conducerii PNL. Președintele filialei Teleorman, susținător al lui Ludovic Orban, a fost plasat control judiciar pentru 60 de zile

 DNA a început decapitarea conducerii PNL. Președintele filialei Teleorman, susținător al lui Ludovic Orban, a fost plasat control judiciar pentru 60 de zile

Lovitură dură pentru tabăra Ludovic Orban! Senatorul Eugen Pîrvulescu, președinte al filialei PNL Teleorman, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 

Potrivit unui comunicat al DNA, Eugen Pîrvulescu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii susţin că, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al PNL Teleorman, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să îi remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai – iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/ temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.

De asemenea, senatorul liberal le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/ interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, parlamentarul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:

* să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;

* să nu se deplaseze la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

Procurorii i-au atras atenţia lui Eugen Pîrvulescu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, lui Eugen Pîrvulescu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, informează agerpres.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *