Dominic Fritz, candidat unic la conducerea USR PLUS Timiș, a fost ales noul președinte al organizației județene

 Dominic Fritz, candidat unic la conducerea USR PLUS Timiș, a fost ales noul președinte al organizației județene

După ce a rămas singur în cursa pentru președinția USR PLUS Timiș, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a devenit noul lider al organizației județene de partid. Acesta a declarat că cetățenii au nevoie de un partid matur și unit, care să le reprezinte aspirațiile de transformare în reformă.

Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al USR PLUS, 218 delegaţi din întreg judeţul Timiş şi-au exprimat, duminică, votul la primele alegeri organizate după fuziunea USR şi PLUS. Dominic Fritz a fost ales preşedinteşe filialei judeţene a USR PLUS.

“Le mulţumesc colegilor pentru încredere. Partidul nostru are datoria să demonstreze că are nu doar voinţa ci şi puterea de a schimba în bine viaţa oamenilor. Cetăţenii au nevoie de un partid care să le reprezinte aspiraţiile de transformare şi reformă. De un partid matur, unit, cu un compas moral şi politic clar, care reuşeşte să transforme prosperitatea Timişoarei în motorul prosperităţii pentru întregul judeţ. Iar USR PLUS este acest partid”, a declarat Dominic Fritz.

Noul Birou Judeţean USR PLUS Timiş are 21 de membri, dintre care 8 vicepreşedinţi în ordinea voturilor obţinute după cum urmează:

Vicepreşedinţi: Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, deputat de Timiş; Călin Badiu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării; Nemeth Zoltan, prefectul judeţului Timiş; Viviana Ţecu, consilier judeţean; Nicu Fălcoi, deputat de Timiş; Ruben Laţcău, viceprimar al Timişoarei; Dan Reşitnec, şef de cabinet al primarului Timişoarei; Sorin Şipoş, preşedintele USRPLUS Timişoara

Membrio BJ: Cristian Amza, consilier local Giroc; Cristian Moş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş; Vlad Şendroiu, consilier judeţean; Horia Bugarin, primar Dumbrăviţa; Raoul Trifan, senator USRPLUS Timiş; Diana Amza, membru în Consiliul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Ultramaraton; Marius Dumitrescu consilier local Giroc; Petre Mihăieş, consilier judeţean; Denis Inasi viceprimar Lenauheim; Saveta Moldovan, primăriţă a comunei Foeni; Kinga Târlea, responsabil managementul calităţii într-o companie multinaţională; Florin Ilca, consilier local Timişoara, informează news.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *