E oficial! Florin Cîțu intră în lupta pentru șefia PNL: ‘Mă voi asigura că PNL va fi cel puțin 8 ani la guvernare’

Vicepreşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a anunţat, duminică, înaintea Consiliului Naţional al PNL în care se vor aproba calendarul alegerilor interne şi detaliile Congresului, că va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii. Cîţu a afirmat că va câştiga, întrucât nu există altă variantă, iar PNL are nevoie de un suflu nou.

”Am decis să mă înscriu în competiţia pentru preşedinţia PNL. Le mulţumesc liderilor puternici din PNL care au crezut în mine şi care şi astăzi fac parte din echipa mea”, a declarat, duminică, Florin Cîţu.

”În octombrie 2016 am hotărât să intru în politică. Liberal convins, singura variantă pentru mine a fost PNL. Sunt un liberal convins, un om care am trăit  toată viaţa după principiile liberale, le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta. Ştiţi foarte bine, de fiecare dată spun că doar liberalismul salvează România”, a mai afirmat premierul.

Acesta s-a adresat un mesaj tuturor liberalilor, dar şi românilor:

”Colegi liberali, dragi români, deja mă cunoaşteţi, nu sunt adeptul discursurilor foarte lungi, aşa că o să vă spun direct ce vreau şi de ce o să candidez. PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în acelaşi timp să ducă mai departe tradiţiile şi principiile liberale.  Nu cred că acum trebuie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face, bilanţul mandatului meu de ministru de Finanţe şi acum, cel de premier, demonstrează mai mult decât aş putea să vă spun eu. Promisiuni auziţi zilnic de la toţi politicienii. Eu v-am obişnuit cu mai puţine vorbe şi mai multe fapte”.

Cîţu a afirmat că mesajul său este clar:

”Dragi colegi liberali, mesajul meu este clar şi simplu. Mă voi asigura că PNL va fi cel puţin 8 ani la guvernare. Vom transforma România într-o ţară liberală de care să se bucure toţi românii. Ce înseamnă o Românie liberală? V-am spus şi sunt două lucruri importante mine. Proprietatea privată este  sfântă, iar antreprenorul este un erou într-o Românie liberală”.

”În scurt timp o să prezint şi moţiunea şi echipa alături de care am pornit pe acest drum. O parte din echipă este alături de mine. Vă spun că voi câştiga, nu există altă variantă”, a adăugat Cîţu.

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, de la ora 11.00, pentru a aproba calendarul alegerilor interne şi detaliile pentru Congres.

Propunerea Biroului Executiv este ca alegerile în filiale să înceapă la 1 iunie, iar Congresul să aibă loc în 25 septembrie, cu prezenţa fizică a 5.000 de delegaţi.

Florin Cîţu, întrebat în repetate rânduri, a evitat să spună până acum dacă va candida la şefia partidului.

„Când vom avea un congres, mai multe candidaturi vor apărea, e o competiţie”, a afirmat, marţi, Cîţu.

În 17 mai, premierul Florin Cîţu susţinea că îşi doreşte o funcţie de conducere în PNL, dar evita să spună dacă va candida la preşedinţia formaţiunii, susţinând că experienţa sa poate ajuta PNL.

Cîţu afirma că are o relaţie „foarte bună” cu Ludovic Orban, fără a preciza dacă îl va susţine sau nu la Congres, conform cu news.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *