Connect with us

Experiment Bugetul.ro. L-am ascultat pe primarul USR-PLUS al Sectorului 2 și am mers 4 metri până la un coș de gunoi, apoi am mai mers 4 și alți 4, și alți 4, și alți 4

Economic

Experiment Bugetul.ro. L-am ascultat pe primarul USR-PLUS al Sectorului 2 și am mers 4 metri până la un coș de gunoi, apoi am mai mers 4 și alți 4, și alți 4, și alți 4

În luna mai, primarul USR-PLUS al Sectorului 2, Radu Mihaiu, îi acuza pe locuitori că batjocoresc sectorul pe care îl are în administrare.

Mai exact, Mihaiu susține că oamenii nu se deplasează să meargă patru metri până la un coș, să-și arunce gunoiul, că scot gunoiul din casă la cel mai apropiat coș stradal, că aruncă pe lângă coș, când acesta e plin.  Mai mult, el a amenințat populația că va da amenzi, până când aceasta va înțelege că, „pentru spațiul public, suntem toți responsabili”.

Nu spunem că nu există și oameni necivilizați în Sectorul 2, însă și autoritățile aflate în subordinea lui Mihaiu au partea lor de vină și asta vă vom demonstra în cele ce urmează.

Marți, 8 iunie, ora 20:00, coșurile de gunoi situate vis-a-vis de Primăria Sectorului 2, pe partea cu Magazinul Obor, erau pline. Iar asta se poate observa pe filmarea prezentată de Bugetul.ro.

L-am ascultat pe edilul Sectorului 2 și am mers 4 metri până la primul coș de gunoi, să arunc un ambalaj. Dar, SURPRIZĂ!, coșul era plin! Am zis apoi că, pentru a păstra curățenia, trebuie să fac un minim efort și am mers la coșul cu numărul 2, însă și acela era plin.

Am continuat să mă deplasez către următorul coș de gunoi. Într-adevăr, în coșul cu numărul 3 era puțin loc, asta pentru că gunoiul din coș fusese pus în două cutii mari, lângă coș. 

Am zis că nu pot arunca acolo ambalajul, că trebuie să fiu un exemplu pentru societate, așa că am mers la coșul cu numărul 4. Ghinion! Și acela era plin. Și tot așa, până la coșul cu numărul 8.

În concluzie, nu mai batjocoriți Sectorul 2, păstrați curățenia! Dacă aveți un ambalaj de aruncat și coșul e plin, fiți civilizați, mâncați-l!

Bonus: Coșul cu numărul 9

Postarea făcută de Radu Mihaiu, la 24 mai:

Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coș, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coș stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE.

Nu știu voi, dar eu nu vreau și nici nu accept asta. Continuăm să îi sancționăm pe toți cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înțelege că pentru spațiul public suntem toți responsabili.

Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie și de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curățenia”.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

Continuă să citești
S-ar putea să-ți placă și...
Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Economic

Publicitate Promo

Top 7 Zile

Publicitate Promo
To Top