Partida de fotbal dintre echipele naționale ale României U21 și Ucrainei U21 din cadrul EURO U21 a fost marcată de un incident. A avut loc o scurtă altercație între stewarzi și un grup de suporteri ai echipei naționale, care a afișat un banner cu un mesaj interzis de către organizatori, notează Mediafax.
Imediat ce au intervenit în situație, efectivele de jandarmi prezente la fața locului au reușit să aplaneze conflictul. La finalul meciului, când suporterii au ieșit pe platoul central din spatele Peluzei Nord, Jandarmeria a instituit dispozitive de blocare pentru a proceda la legitimarea, identificarea și luarea măsurilor legale necesare.
În urma incidentului, au fost întocmite cinci acte de sesizare, care vor fi înaintate organelor competente în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate un total de 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.750 de lei, după cum urmează:
• Cinci sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;
• Opt sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, au fost impuse două sancțiuni complementare, care implică interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an.
În prezent, se desfășoară verificări suplimentare pentru identificarea și sancționarea altor persoane implicate în încălcarea cadrului legal în vigoare.
Meciul dintre România U21 – Ucraina U21 s-a încheiat cu victoria cu 1-0 a ucrainienilor.