Gafa majoră a lui Ludovic Orban: A vrut să folosească o expresie în latină, dar s-a încurcat în pronunție

 Gafa majoră a lui Ludovic Orban: A vrut să folosească o expresie în latină, dar s-a încurcat în pronunție

Prim-ministrul Ludovic Orban  a participat la recepția lucrărilor centurii ocolitoare a orașului Rădăuți afirmând că, prin darea în folosință a unor astfel de investiții, există perspective de dezvoltare „pentru că de la romani încoace, vorba aceea s-a adeverit, via vita, drumul înseamnă viață”. Premierul a folosit greșit expresia din limba latină, care în original este „via vitae” și înseamnă „calea vieții”.

„Astăzi s-au deschis ofertele şi s-a declarat câştigătorul pentru cele trei tronsoane de pe drumul nordului, respectiv Baia Mare-Bistriţa, Bistriţa- Vatra Dornei şi Vatra Dornei-Suceava. Este vorba de companiile care vor realiza studiul de fezabilitate pentru cele trei tronsoane”, a anunţat Ludovic Orban,vineri după-amiază, la Rădăuţi.

La rândul său, prezent alături de premier, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a menţionat că valoarea contractului pentru realizarea documentaţiei pentru drumul numit şi „Autostrada Nordului” este de aproximativ 15 milioane de lei plus TVA pentru fiecare lot, iar documentaţia trebuie realizată în termen de 18 luni de la semnarea contractului, după care vor începe procedurile de licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

„Acest drum este în programul de guvernare al PNL o prioritate”, a spus Lucian Bode, el reafirmând că nu există o competiţie în ceea ce priveşte realizarea unor tronsoane cu prioritate faţă de altele, ci proiectele pentru infrastructura rutieră sunt „complementare”.

Primul ministru a anunţat totodată şi că vineri s-a făcut recepţia lucrărilor pentru centura ocolitoare a oraşului Rădăuţi. 

„Rădăuţiul şi localităţile din jurul Rădăuţiului au o centură extrem de utilă care scoate traficul greu şi traficul de tranzit din Rădăuţi şi dă, în acelaşi timp, perspective de dezvoltare pentru că, de la romani încoace, vorba aceea s-a adeverit, via vita, drumul înseamnă viaţă, drumul dă naştere la dezvoltare, drumul dă naştere la investiţii şi sunt convins că peste patru ani lucrurile se vor schimba în jurul acestei centuri în bine şi vom vedea dezvoltări industriale sau alte tipuri de dezvoltări care vor contribui la dezvoltarea economică a zonei”, a afirmat primul ministru.

Premierul a folosit greşit expresia din limba latină, care în original este „via vitae” şi înseamnă „calea vieţii”.

Tronsonul de drum care ocoleşte oraşul Rădăuţi, realizat de un constructor român, a fost finalizat cu nouă luni înaintea termenului limită prevăzut în contract şi a fost realizat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Ministrul Transporturilor a precizat că în noiembrie anul trecut stadiul fizic de realizare a acestei investiţii era de 38%, conform news.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *