George Simion îl acuză pe premierul Florin Cîțu că i-a abandonat pe românii afectați de inundații: ‘A fost după trei zile în zona Roșia Montană’

Deputatul George Simion, co-președinte AUR, a lansat un atac dur la adresa premierului Florin Cîțu, pe care îl acuză că este mai interesat de alegerile din PNL decât de suferințele românilor din zonele grav afectate de inundații.

A fost după trei zile în zona Roșia Montană unde au loc aceste inundații. Nu știu dacă nu a fost să vad care e potențialul zonei pentru că a insistat foarte mult domnul Cîțu cu proiectul de la Roșia Montană în ultima lună să nu se includă în patrimoniul UNESCO.

Știm că avem aur acolo care trebuie dat către canadieni, se vede mult efectul în acest moment, dar nu se vede cauza acestor inundații. Pentru că avem inundații, avem alunecări de teren, avem urși care coboară către localități, dar nu observăm că pădurile României sunt tăiate.

Avem un ministru al mediului, Tanczos Barna, care a transmis la Bruxelles că noi nu avem nicio problemă aici cu pădurile, că le menținem într-o siguranță sporită față de alte țări europene. Dar, din cauza tăierii pădurilor și urșii coboară în localități, avem și aceste inundații și dacă, Doamne ferește, aveam un lac de cianură în cei patru munți care trebuiau dinamitați la Roșia Montană, vă dați seama ce dezastru ar fi fost în toată țara„, a spus George Simion, conform Antena3.ro.

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *