Ionuț Chirilă, pus la punct de Ilie Dumitrescu: bdquo;Să se concentreze pe ce are el de făcut!

SPORT.RO

Data publicarii: Duminica 26 Septembrie 2021, 08:53

Data actualizarii: Duminica 26 Septembrie 2021, 08:57

La finalul partidei, deși s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, Chirilă a făcut și câteva referiri la forma echipei, lăsând de înțeles că fostul antrenor, Ilie Poenaru, nu a pregătit echipa așa cum trebuie.

Declarațiile tehnicianului ilfovenilor l-au deranjat pe Ilie Dumitrescu, care l-a invitat pe Chririlă să se concentreze mai mult pe ce are el de făcut la echipă și să nu mai arunce vina pe fostul antrenor.

„În multe momente Clinceniul a arătat bine, după câteva zile de antrenament cu Chirilă a avut și momente bune de joc. Este greu, nu va fi simplu pentru Chirilă, are nevoie de ceva timp. 

Un singur amendament: să nu vorbească despre antrenorul din trecut, Poenaru a făcut lucruri foarte bune acolo. A promovat echipa, a menținut-o în Liga 1, apoi a ajuns în play-off. A fost un proiect frumos și nu e normal să vorbim despre ce a fost înainte, ci să se concentreze pe ce are de făcut. Clinceni a arătat bine, felicitări”, a spus Dumitrescu, la Digi Sport.

Chirilă, despre forma echipei

„Ei n-au făcut puncte cu echipele așa-zis mai accesibile. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar trebuia să facă puncte cu Argeș, Târgoviște, Mioveni, Dinamo. Nu trebuia să se piardă punctele alea” – Ionuț Chirilă.

Pe acceași temă