Klaus Iohannis: ‘PNRR este un plan ambițios. Acum este momentul ca toate forțele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național’

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, apel la forţele politice responsabile să iasă din „logica îngustă de partid” şi să susţină Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă arătând că acesta reprezintă „proiectul unei generaţii” şi nu are culoare politică.

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambiţios, pe care îl susţin, dar bucuria finalizării lui este doar de etapă. Am făcut primul pas, unul important, dar adevărata provocare de acum începe, pentru că implementarea la timp a tuturor componentelor care alcătuiesc acest plan e absolut esenţială. Vreau să fim foarte bine pregătiţi pentru etapa cea mai importantă, şi anume punerea lui în aplicare şi finalizarea reformelor propuse.

Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziţia ţării noastre, putem construi proiectul unei generaţii, care să însemne schimbarea profundă a României. De reuşita PNRR depinde în mare măsură cum va arăta viitorul societăţii noastre. Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi şi negociat intensiv la nivelul european de actuala coaliţie de guvernare, care înţelege foarte bine (…) nevoile de dezvoltare ale ţării noastre şi ce trebuie făcut pentru a atinge obiectivele. Acest plan aparţine României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

În acest context, preşedintele a făcut apel la solidaritate şi responsabilitate.

„Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să şubrezească şansele sale de reuşită. Acum este momentul ca toate forţele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate şi să susţină cu toate forţele acest efort naţional”, a adăugat Klaus Iohannis.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis, ieșire în forță: ‘De acum înainte, avem un obiectiv foarte precis-construirea României post-pandemice’

Preşedintele a solicitat guvernanţilor să continue demersurile, inclusiv cele de comunicare, „astfel încât la nivel central să fie foarte clare procedurile pentru accesarea proiectelor şi termenele pentru finalizarea reformelor”.

„Fac, totodată, un apel către primari, către autorităţile locale, ca imediat după aprobarea Planului de către Comisia Europeană să înceapă deja să pregătească şi să identifice acele proiecte care se încadrează în condiţiile cerute. Este nevoie de mobilizarea tuturor instituţiilor statului, într-un efort administrativ la scară naţională fără precedent. Totodată, mediului de afaceri îi revine un rol deosebit de important, în special companiilor care vor fi implicate în proiectele majore de investiţii din domeniile cheie ale Planului, precum infrastructura de sănătate, infrastructura de transport sau cea de energie”, a spus Iohannis.

El a arătat că efortul conjugat al statului şi al mediului privat se va vedea în următoarea perioadă.

„România post-pandemică nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil şi de a fi mai bine pregătiţi să depăşim orice criză care poate apărea în viitor”, a afirmat preşedintele, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *