Lucian Bode vrea angajați pe merit în MAI: ‘Este important ca selecția personalului, fie că vorbim de intrarea în sistem sau de promovarea pe posturi, să se facă în mod transparent printr-o competiție serioasă’

Lucian Bode – ministrul de Interne a declarat, luni, că reforma MAI va fi un catalizator puternic al energiilor constructive. El a afirmat că „Probitatea profesională și respectul față de colegi și cetățean rămân linii directoare pentru toți angajații din sistemul de ordine publică și siguranță națională”.

„Probitatea profesională și respectul față de colegi și cetățean rămân linii directoare pentru toți angajații din sistemul de ordine publică și siguranță națională. Nu există toleranță pentru abaterea de la aceste valori, iar derapajele sunt sancționate.

De aceea, este important ca selecția personalului, fie că vorbim de intrarea în sistem sau de promovarea pe posturi, să se facă în mod transparent printr-o competiție serioasă în urma căreia cei mai buni să își câștige locul în structurile Ministerului Afacerilor Interne”, a afirmat Lucian Bode, luni.

„În perioada aceasta, se desfășoară concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere. Sper că, astfel, pe lângă stabilitate și predictibilitate, să crească și nivelul de eficiență a actului managerial. Am încredere că reforma Ministerului Afacerilor Interne va fi un catalizator puternic al energiilor constructive și îi va implica pe toți cei care rezonează cu acest demers, fie ei tineri care doresc o carieră în Ministerul Afacerilor Interne sau angajați cu experiență, dar care au în comun aceleași valori. Avem nevoie de o echipă puternică și ferm angajată pe acest drum ireversibil al reformei Ministerului Afacerilor Interne pentru a fi în măsură să răspundem eficient nevoilor populației”, a mai spus ministrul Lucian Bode, confom realitatea.net

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *