Ludovic Orban a răbufnit pe tema scrisorii Comisiei de la Veneția: ‘Nimeni nu a ascuns nimic, este o minciună gogonată. În momentul în care o voi primi oficial, evident că o voi pune în Birourile Permanente reunite’

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, joi, că deciziile Curţii Constituţionale ar trebui privite cu circumspecţie, în condiţiile în care judecătorii „puşi de PSD” sunt majoritari.

„În ceea ce priveşte Avocatul Poporului, am luat decizia de a amâna Plenul care era programat pentru luni la o altă dată, ulterioară judecării de către Curtea Constituţională a sesizării PSD. Readuc aminte că la Curtea Constituţională preşedinte este în continuare omul pus de PSD, şi anume Valer Dorneanu, şi că în continuare la Curtea Constituţională există o majoritate PSD care ia decizii.

Ca atare, orice decizie pe care o ia Curtea Constituţională trebuie privită sub semnul întrebării, pentru că e clar că, în multe situaţii, această majoritate a unor judecători puşi de PSD nu a judecat după Constituţie, lucru de altfel demonstrat prin decizii (…) luate la nivel european sau internaţional”, a declarat Orban, în timpul unei vizite în judeţul Argeş.

Întrebat despre o scrisoare adresată Parlamentului de Comisia de la Veneţia pe tema înlocuirii Avocatului Poporului, pe care ar fi fost acuzat că a ascuns-o, preşedintele Camerei Deputaţilor a negat vehement.

„Este o minciună gogonată, nu am primit această scrisoare. Această scrisoare a fost transmisă în presă, cel mai probabil pe filiera Tudorel Toader, care s-a numit pe sine, din partea României, în Comisia de la Veneţia (…). Scrisoarea, oficial nu a ajuns până la şedinţa Birourilor Permanente reunite la mine, ca preşedinte al Camerei. Am verificat şi la Senat, nici la doamna preşedinte al Senatului, Anca Dragu. Deci nimeni nu a ascuns nimic, este o minciună gogonată. În momentul în care o voi primi oficial, evident că o voi pune în Birourile Permanente reunite, vom cere un punct de vedere din partea comisiilor juridice”, a răspuns Orban.

El a menţionat că, atunci când scrisoarea va fi primită oficial, va fi formulat şi un răspuns către Comisia de la Veneţia.

„Este o scrisoare, din ce am văzut că a apărut în presă (…), este o scrisoare în care preşedintele Comisiei de la Veneţia cere nişte puncte de vedere şi explicaţii legate de motivaţiile care stau la baza demiterii, înainte de încetarea mandatului, a Avocatului Poporului. Şi aici, slavă Domnului, avem zeci de argumente şi vom trimite un răspuns exhaustiv, astfel încât Comisia de la Veneţia să înţeleagă foarte bine de ce am luat decizia”, a mai spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a efectuat, joi, o vizită pe şantierul tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *