Ludovic Orban: ‘Ne-a luat șapte luni de zile, ca să obținem acordul Comisiei Europene pentru a putea finanța din fonduri europene nerambursabile înființarea de distribuții de gaz în localități’

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat marţi că în următoarea perioadă România va avea resurse pe care trebuie să le utilizeze „cu maximă inteligenţă” pentru toate proiectele energetice care sunt necesare pentru dezvoltare.

„În următoarea perioadă, România va avea resurse pe care trebuie să le utilizeze cu maximă inteligenţă pentru toate proiectele energetice care sunt necesare pentru dezvoltare: de la resursele din Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare (PNRR), până la banii pe care îi vom putea utiliza din Fondul de modernizare, prin procentul din certificatele de CO2, care pot fi la dispoziţia României în astfel de proiecte de modernizare”, a spus Orban, la Clubul Diplomatic.

Orban a participat marţi la prezentarea celei de-a treia ediţii a „Barometrului de securitate energetică” din România, eveniment organizat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române şi Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică.

El a accentuat că va trebui utilizată orice resursă pentru a accelera investiţiile, pentru a putea satisface cerinţele care sunt stabilite în Green Deal şi pe de altă parte ar putea asigura o energie produsă eficient, care să poată fi vândută la un preţ competitiv.

Ludovic Orban a arătat că, „odată cu adoptarea Green Deal la nivel european, va trebui să îmbunătăţim strategia energetică şi să ne concentrăm pe realizarea proiectelor energetice vitale, pentru a putea face faţă provocărilor generate de Green Deal, dar şi de structura de producţie, de nevoia de competitivitate pentru economia românească, de alţi factori de care trebuie să ţinem cont în stabilirea politicii economice şi, evident, de aliaţii noştri”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a amintit, în context, faptul că, în ceea ce priveşte construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi modernizarea reactorului 1, „s-a negociat un memorandum cu Statele Unite ale Americii şi există un acord care a trecut de Parlamentul României şi care poate fi baza unei relansări a acestui proiect extrem de important”.

Totodată, Orban a spus că la nivel european există „o mare reticenţă în ceea ce priveşte gazul natural”.

„Ne-a luat şapte luni de zile, de exemplu, ca să obţinem acordul Comisiei Europene pentru a putea finanţa din fonduri europene nerambursabile înfiinţarea de distribuţii de gaz în localităţi. Şi până la urmă ni s-a acceptat proiectul, punându-se nişte condiţii de reţele inteligente, de sisteme de măsurare, de transmitere a datelor şi sisteme digitale”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a mai spus că multe din proiectele şi punctele din Programul de guvernare, precum cele privind îmbunătăţirea legislaţiei pentru a permite exploatarea zăcămintelor de gaz la Marea Neagră sau extinderea reţelelor de gaz astfel încât să permită accesul la reţea a cât mai multor gospodării, beneficiază de susţinere publică, potrivit rezultatelor Barometrului energetic.

„De asemenea, am urmărit cu mare atenţie şi răspunsul legat de consumatorul vulnerabil versus subvenţie mică dată către toţi. Sigur că aici subiectul este un pic mai complicat, dar există o preponderenţă în utilizarea resurselor pentru susţinerea consumatorilor vulnerabili. Din păcate, în sistemul de termie din România – şi aici o criză extrem de profundă se poate produce în sistemul de energie termică, dacă nu se fac investiţii majore în viitorul apropiat – este în continuare folosit sistemul de subvenţie pentru diferenţele de preţ, care practic subvenţionează gigacaloria pentru toţi consumatorii care sunt în reţea, nefăcând o distincţie între cei cu venituri mici şi cei cu venituri medii şi mari”, a spus Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai anunţat că Guvernul a înaintat un proiect de lege pentru susţinerea consumatorilor vulnerabili, care se află în dezbaterea Parlamentului, exprimându-şi convingerea că „acesta va fi adoptat într-o formă care să fie un instrument util, pe de o parte pentru protecţia persoanelor cu venituri mici, pe de altă parte să permită funcţionalitatea tuturor sistemelor energetice”, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *