Medicul Mihai Craiu atrage atenția: ‘Copii au nevoie de școală deschisă, nu trebuie să mai acceptăm închiderea în primul rând a școlilor câtă vreme ne propunem să facem festivaluri și alte activități, copiii au nevoie unii de ceilalți’

Medicul pediatru Mihai Craiu a afirmat că ar fi necesar un chestionar de triaj pentru a identifica copiii care au elemente de anxietate și depresie atunci când aceștia se prezintă cu diferite probleme la camera de gardă, care să fie atașat fișelor de prezentare. El a vorbit, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii, despre exemplul spitalului de copii din statul Colorado, care a decretat stare de urgență pentru probleme psihiatrice.

”Aș cita un articol recent din Pediatrics care spunea că spitalul de copii din Colorado statul Colorado a decretat stare de urgență din punct de vedere emoțional și psihiatric. De exemplu, în spitalul din Colorado Springs au crescut cu 145% cazurile de depresie severă și tentativă de suicid, iar Universitatea din Colorado a arătat o creștere de 90%.

Se întâmplă ceva la nivel global. În afară de excesul de tehnologie și ecrane și vremea a contribuit major. Această vreme cu anormal de multă ploaie și de lipsă de lumină. Ca doctor de urgențe, cred că ai noștri copii au nevoie de școală deschisă, nu trebuie să mai acceptăm închiderea în primul rând a școlilor câtă vreme ne propunem să facem festivaluri și alte activități, copiii au nevoie unii de ceilalți.

Cred că este necesar să fie anexat fișelor de prezentare la urgență un mic chestionar de triaj pentru a identifica copiii care au elemente de anxietate și depresie. Pentru că cei mai mulți din acești copii emit tot felul de semnale disperate pe care noi adulții nu le percepem. Nu trebuie să înceapă neapărat cu lipsa de la școală sau rezultate școlare proaste ca să ne dăm seama că este ceva în neregulă cu copilul. Lucrurile par un pic scăpate din mână, pentru că și noi adulții suntem mai triști.

Din când în când trebuie să facem un screening proactiv fără a presupune că sunt bine copiii. Americanii au sugerat un chestionar cu 7 itemi simpli care pot identifica depresia și anxietatea și eventual referi acești copii pentru niște programe extra-școlare care să se adreseze strict sufletului, fără a îi scoate din context, pentru că dacă sunt priviți altfel fenomenul de bullying se va accentua.

Cert este că la noi la urgențe vin în fiecare zi copii cu patologie care mimează accidente vasculare sau dureri coronariene, toată patologia de pe la bunicii cu care stau. Sunt o oglindă fidelă a angoasei noastre a adulților și cred că este momentul să îi scoatem afară, să se joace, să facă împreună ceva. Și să ne gândim mai bine cum facem să prevenim o nouă recrudescență a cazurilor de coronavirus.

(Chestionarul) poate fi tradus. Există o fișă validată de studii de specialitate. Modelul american mi se pare cel mai defensiv. Este în termeni simpli și poate fi făcut și de asistenta de la triaj sau de medicul rezident”, conform cu hotnews.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *