Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: ‘Avem încrederea Comisiei Europene că măsurile pe care le-am luat în acest an, şi până la aprobarea bugetului, sunt măsuri suficiente să valideze strategia de ajustare’

 Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: ‘Avem încrederea Comisiei Europene că măsurile pe care le-am luat în acest an, şi până la aprobarea bugetului, sunt măsuri suficiente să valideze strategia de ajustare’

Măsurile luate în acest an sunt măsuri suficiente pentru Comisie astfel încât să valideze strategia de ajustare prezentată la Bruxelles şi de revenire la un deficit 3% până în 2024, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la evenimentul de lansare a parteneriatului dintre BVB şi Envisia dedicat actorilor din piaţa de capital.

„Cred că am avut nişte efecte importante care au apărut după adoptarea bugetului. A fost un buget prudent, robust, care a fost elaborat într-o colaborare intensă cu Comisia Europeană. Am reuşit prin discuţii cu cei trei comisari cu atribuţii pe servicii financiare să construim acest dialog încă înainte de aprobarea bugetului. Ca atare, reacţiile de după au fost foarte bune. Reacţiile s-au transformat în aprobarea Programului de convergenţă şi aprobarea în Comisie şi în Consiliu a tuturor documentelor care ţin practic de strategia fiscal bugetară a României şi de procedura de deficit excesiv.

Şi ca să rezumăm la o singură afirmaţie, dacă ne uităm la faptul că prognoza de creştere pe care o are Comisia şi prognoza noastră de creştere se suprapun, prognoza noastră de deficit pe 2021 şi prognoza Comisiei se suprapun, aceste date ne transmit că avem încrederea Comisiei Europene că măsurile pe care le-am luat în acest an, şi până la aprobarea bugetului şi după, sunt măsuri suficiente pentru Comisie astfel încât să valideze strategia de ajustare pe care am prezentat-o la Bruxelles şi de revenire la un deficit 3% până în 2024”, a spus Alexandru Nazare.

El a menţionat că procesul este unul dificil, care necesită disciplină bugetară importantă.

„Nu înseamnă că dacă până acum lucrurile au fost validate lucrurile vor continua. Lucrurile continuă dacă există un efort continuu. Şi dacă, evident, noi ne respectăm angajamentele”, a precizat Alexandru Nazare.

El spus că un alt aspect „foarte important” a fost ridicarea perspectivei de la negativ la stabil în privinţa S&P. Ministrul Finanţelor a declarat că a avut dialoguri cu toate agenţiile de rating şi a prezentat măsurile adoptate.

„În acelaşi timp, suntem în faţa unui moment în care majoritatea instituţiilor financiare internaţionale au ajustat în creştere în raport cu România, pozitiv, creşterea economică. Am plecat de la 4,3% care era considerat riscant, dacă vă amintiţi bine în februarie, chiar erau opinii că 4,3% ar fi foarte mult pentru situaţia, evoluţia pandemiei în ianuarie – februarie. După care, atât Banca Mondială cât şi Fondul Monetar şi Comisia au revenit şi au ajustat în creştere această prognoză.

Noi am revenit şi am ajustat la 5%, iar Fondul a ajustat chiar de la 6 la 7%. E o situaţie fără precedent în care instituţii financiare internaţionale în acelaşi timp ajustează creşterea economiei. De obicei era invers. instituţiile financiare internaţionale erau pesimiste. Deci cred că această atitudine prudentă în a ne evalua creşterea şi în a ne evalua situaţia e o atitudine care ne duce într-o zonă de echilibru de care România are foarte mare nevoie”, a mai afirmat Alexandru Nazare, informează agerpres.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *