O româncă a fost prinsă cu mielul în bagaj, la aeroport! Zeci de kilograme de drob, carne de miel, dar și porc urmau să ajungă în Italia

 O româncă a fost prinsă cu mielul în bagaj, la aeroport! Zeci de kilograme de drob, carne de miel, dar și porc urmau să ajungă în Italia

În această dimineață, o româncă oprită pe Aeroportul din Cluj, pentru că avea în bagaj nu mai puțin de 42 de kilograme de carne de miel, drob, slănină și alte bucate pentru familia din Italia.

De ani buni, femeia e stabilită împreună cu familia în Italia, la Bergamo, iar lista cu bucate tradiționale cerută de cei rămași în Peninsulă a depășit cu mult limita admisă de compania aeriană.

In aceasta dimineata, pe aeroportul din Cluj, la imbarcare, bagajul ei cantarea nu mai putin de 42 de kilograme, cu 12 mai mult decat avea voie. Geamantanul urias era plin pana la refuz cu un miel transat, drob, slanina, carne de porc, fasole si carnati. Femeia a fost nevoita sa renunte la o parte din toate aceste produse, pentru ca erau mult prea grele, scrie Dejeanul.ro.

Conform legislației în vigoare, pot fi transportate cu avionul produse de origine animală, dar nu în cantități exagerate. Mai mult, acestea trebuie să fie ambalate corespunzător și puse în bagajul de cală.

Foto: Observator News.ro

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *