O șefă de spital profețește un nou val Covid: ‘Nu o să trecem fără acest următor val’

Directorul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Camelia Grigore, a declarat că urmează, fără doar și poate, un nou val pandemic.

Potrivit Cameliei Grigore, fără acest val, care ar urma să vină în septembrie-octombrie, România nu va trece peste pandemia de COVID-19.

„Eu cred că ne-am cam revenit sau suntem într-o perioadă de revenire, dar să fiţi convinşi de faptul că în septembrie – octombrie o să avem un nou val, deci aşa să se gândească toată lumea, că nu o să trecem fără acest următor val. La acest moment, m-am uitat la câţi au fost vaccinaţi şi la câţi au fost trecuţi prin boală, cam 30% din populaţia din ţară. La nivelul spitalului, am făcut azi statistica, suntem cam la 70,1% vaccinaţi sau au trecut prin boală, deci şi noi mai avem 30% din personal care nu are imunitate, aşa cum 70% din populaţia din România nu are încă imunitate la SARS-CoV-2. Aşa încât, nu ştiu cât se poate vaccina în trei luni, dar precis nu destul cât să ajungă la 70% – 80%. (…) Toată lumea aşteaptă valul următor. (…) Toate infecţiile virale funcţionează în valuri”, a spus directorul Camelia Grigore într-o conferinţă de presă, conform Știripesurse.ro.

Sunt cazuri de reîmbolnăvire cu forme uşoare la persoanele vaccinate, în spitalul nostru, pe care le-am testat şi aveau o altă variantă şi s-au reîmbolnăvit şi au trecut printr-o formă uşoară de îmbolnăvire. Noile variante vor exista tot timpul fiindcă aşa funcţionează virusurile. Deci, pe măsură ce noi ne ‘şmecherim’, se ‘şmechereşte’ şi virusul”, a arătat directorul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Camelia Grigore.

Vezi și

SURSE Posibilă încălcare a Legii la Televiziunea Română! Ar fi fost aprobate două contracte care depășesc limitele prevăzute de legislația în vigoare!

Mare atenție, români! Se vor da amenzi de până la 100.000 de lei sau riscați închisoarea pentru discriminarea persoanelor vaccinate sau nevaccinate

Românii nu vor avea minivacanță de 1 iunie! Raluca Turcan, soluție pentru cei care vor liber luni

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *