Connect with us

Povestea românului care a trăit peste 140 de ani: Purta fustă, avea barbă până la brâu și nu se spăla (Video)

Diverse

Povestea românului care a trăit peste 140 de ani: Purta fustă, avea barbă până la brâu și nu se spăla (Video)

Românul care ar fi trăit 140 de ani era o ciudățenie pentru localnicii din satul Săcămaș (Hunedoara), la marginea căruia locuia, într-o grotă ascunsă în pădure. Ei își amintesc despre omul care a devenit o legendă și care rămâne un mister, relatează Adevarul

La mijlocul secolului al XX-lea, pe ulițele satului Săcămaș din Hunedoara, aflat la 20 de kilometri de Deva, pe valea Mureșului, își făcea apariția adesea un personaj cu totul ieșit din comun, despre care se crede că a trăit 140 de ani.

Cei care nu îl cunoșteau se puteau tulbura ușor la vederea lui Iancu din peșteră, un bătrânel cu părul des și barba albă până la brâu, cu unghiile lungi de 10 – 20 de centimentri, cu o înfățișare neîngrijită și îmbrăcat cu o fustă roșie, asortată unui batic de aceeași culoare.

Iancu trăia în sălbăticie și nu se îngrijea deloc de el, nu a fost văzut spălându-se vreodată și nu își rădea barba decât rareori, la insistențele unor localnici care îl ajutau cu mâncare, își amintesc oamenii din sat (video).

„Era ceva de speriat pentru cei care nu îl cunoșteau, dar multă lume din sat îl avea la inimă. Era ca un pelerinaj aici”, își amintește Emil Muntean, un localnic din satul Săcămaș, care îl prinsese în viață, în copilăria sa.

Iancu din peșteră, românul de 140 de ani

Însă cel mai ciudat lucru pe care îl aflau oamenii despre Iancu din peșteră era vârsta sa înaintată.

„Vreo 120 de ani putea să fi avut. Mama pretorului din plasa Iliei îl cunoscuse când era tânără, de vreo 20 – 25 de ani. Atunci, el era matur, avea peste 40 de ani. Diferența de vârstă dintre cei doi, pe care oamenii au calculat-o, arăta că Iancu ajunsese la peste 100 de ani, dar cât peste 100 de ani nu știu. Nici el nu știa. Nu înțelegeai ce vorbea și nu auzea ce îi spui. De atunci, Iancu a mai trăit câțiva ani. A murit în martie 1965, după ce învățătorul Peica, din sat, cel care avusese grijă de el, murise în ziua Anului Nou”, povestește Emil Muntean.

Alți oameni care l-au cunoscut pe Iancu afirmau că acesta ajunsese la 140 de ani. Profesorul Ieronim Lazăr relata că bătrânelul intrase în atenția Securității, pentru că se adăpostea într-o grotă la marginea satului Săcămaș și trăia din mila localnicilor și hrănindu-se cu roadele din sălbăticie. Însă, a devenit cu timpul o curiozitate și un „obiect de studiu” pentru medici, datorită vârstei sale și a modului său de viață.

„Colonelul Călugăru, pe atunci medicul securităţii regionale, amicul meu a scos din buzunar nişte fotografii în care pe cine îl văd? Pe omuleţul din Săcămaş. – îmi zice doctorul. . Doctorul îmi dete câteva poze pe care fotograful securităţii le făcuse la faţa locului, adică la peştera din pădurea unde Iancu avea domiciliul. Fiindcă era un om singuratic şi de o vârstă necunoscută, Iancu fusese dat în atenţia Ministerului de Interne, iar doctorul personal trebuia să-l aibă de grijă. Aflând că aici trăieşte un om ciudat şi semisălbatic, autorităţile l-au trimis la Institutul Parhon din Bucureşti, pentru studii de geriatrie. Cei de la Institut i-au analizat părul şi i-au evaluat vârsta la circa 140 ani”, relata profesorul Ieronim Lazăr.

Iancu din peșteră, vedeta satului

Vârstnicii din satul Săcămaș și-l amintesc pe Iancu lui Dida (Călăbăț) ca pe un personaj cu totul ieșit din comun.

În ciuda vârstei înaintate nu era gârbovit, dar se deplasa ajutându-se de o coadă de sapă. Strângea crengi de salcie din care le făcea localnicilor linguri și căni pe care le ornamenta, iar localnicii îl răsplăteau cu mâncare. Unii îi dădeau bani, dar bătrânul nu le cunoștea valoarea astfel că rămânea fără ei – povestește Emil Muntean.

Vecina sa, Angela, își amintește că Iancu se plimba prin sat într-o fustă roșie, pe care uneori și-o ridica pentru a-i face să râdă pe săteni.

În ciuda sălbăticiei în care trăia și a refuzului de a se îngriji, a portului său ciudat, omul devenise un personaj îndrăgit de săteni. Unii îi aduceau alimente, dar bătrânul prefera să mănânce măcriș, flori și fructe de pădure. În unele ierni locuia într-o casă a învățătorului din sat, însă adesea prefera să stea în grota sa din pădure, unde se încălzea, dormind pe cenușa presărată pe lespezi.

„În peşteră erau două lespezi de piatră pe care le încălzea pe rând şi dormea pe ele. La intrarea în peşteră a înjghebat o uşă din lemn prin care intra aerul, dar nu puteau intra lupi. Iancu nu îşi retezase unghiile şi ele crescuseră ca nişte ghiare. Administraţia pădurilor l-a obligat să poarte pe cap o basma roşie pentru a nu fi confundat cu vânatul”, relata Ieronim Lazăr.

În cele aproape șapte decenii de când locatarul său a părăsit-o pentru totdeauna, peștera dăltuită în calcarul moale al versantului, într-un loc ferit dintre satele Săcămaș și Dumbrăvița, s-a păstrat parțial. A fost colmatată de aluviunile aduse de pârâul care trece prin fața ei și de alunecările de pământ și pietre. Rămășițele unei vechi poteci pot fi văzute pe malul râului, la fel și micul platou din jurul grotei.

Click să comentezi

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Mai multe in Diverse

Publicitate Promo

Top 7 Zile

Publicitate Promo
To Top