Profeție devastatoare! ‘Cei care au 40-60 de ani vor muri înainte de a ajunge la pensie’

Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, critică reforma pensiilor asumată de Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit lui Damian, la vârsta de pensionare actuală, „decrețeii nu vor prinde prea mulți ani de pensie”.

Mai mult, spune Dragoș Damian, românii de 40-60 de ani vor muri înainte de a ajunge la pensie.

Eu am să fac un comentariu medical. Speranța de viață în România a unui copil născut astăzi (atenție la nuanța, astăzi!) este de sub 75 de ani iar speranța de viață activă, sănătoasă, este de sub 65 de ani. Speranța de viață a celor născuți în urmă cu 50-60 de ani, care încă sunt în câmpul muncii, este mult mai redusă. Astfel încât, cu vârstă de pensionare de astăzi, mai mult ca sigur că “decreteii” nu vor prinde prea mulți ani de pensie, iar cei care au peste 40 de ani acum și contemplează o vârstă de pensionare de 70 de ani, vor păți la fel. Mulțumiți sistemului sanitar.

Așadar, stimați comentatori, contribuția la pensii, chiar dacă sistemul se dorește a fi reformat, nu sunt bani pentru bătrânețe – cel puțin nu a românilor de 40-50-60 de ani care vor muri înainte de a ajunge la pensie – ci bani pentru că România să-și plătească împrumuturile și deficitele, la care se vor adăuga acum și împrumuturile din PNRR. Mișcările prin piloni, dispariția pensionării anticipate, interzicerea cumulului sau dispariția pensiilor speciale, chiar dacă corectează inechități, au doar menirea de a colecta mai mulți bani.

Și dacă nu ajung banii din pensii, vor crește impozitele pe proprietăți, pe venituri, profituri, etc. Urmăriți cu atenție, abundă deja ideile privind creșterea impozitului de proprietăți și clădiri”, este comentariul făcut de Damian, pentru zf.ro.

Vezi și

Experiment Bugetul.ro. L-am ascultat pe primarul USR-PLUS al Sectorului 2 și am mers 4 metri până la un coș de gunoi, apoi am mai mers 4 și alți 4, și alți 4, și alți 4

Lovitură dură din partea Parlamentului! Românii nu vor beneficia de aceste sume de bani

EXCLUSIV Marcel Vela răstoarnă informația apărută în spațiul public! ‘Filiala PNL Caraș-Severin a votat susținerea candidaturii lui Ludovic Orban’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *