Profilul fetelor care și-au luat viața: ISJ face precizări importante!
Cele două adolescente care s-au sinucis sâmbătă, la Lupeni, fuseseră colege de clasă până la terminarea gimnaziului. Ele învăţau la licee din localităţi diferite şi rămăseseră prietene. Una dintre ele şi-a anunţat pe o reţea de socializare gestul sinucigaş, prin mesajul: „Am plecat mai repede ca anul 2023”. Ambele fete făceau parte din familii care se interesau de ele. Fetele au fost găsite fără viaţă, cu faţa spre cer, semn că ele s-ar fi putut arunca, împreună, cu spatele spre pământ. Pe clădirea de pe care s-au aruncat au fost găsite telefoanele lor, gecile şi un pachet cu ţigări.
”La acest moment se adună date, să vedem ce a condus la această tragedie. Tot ce am aflat până în acest moment este că copiii au fost urmăriţi de către părinţi, părinţii chiar au fost implicaţi în activitatea lor şcolară”, au declarat pentru News.ro reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, relatează agenția.
Cele două adolescente de 15 ani din judeţul Hunedoara care sâmbătă s-au sinucis, aruncându-se de pe o clădire dintr-o fostă fabrică, lăsată în ruină, fuseseră colege de clasă, până în clasa a opta, la o şcoală din Uricani. Ele au rămas prietene şi după terminarea gimnaziului. Una dintre ele era elevă în clasa a noua la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Vulcan şi cealaltă era elevă la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.
Nu aveau un comportament ieșit din comun
„Este un caz care ne-a cutremurat, ne pare foarte rău pentru cele întâmplate. La acest moment se adună date, să vedem ce a condus la această tragedie. Tot ce am aflat până în acest moment este că copiii au fost urmăriţi de către părinţi, părinţii chiar au fost implicaţi în activitatea lor şcolară. Copiii nu au provenit din familii care să nu-şi fi dat interesul. Probabil consilierii noştri vor face prima dată consiliere cu colegii de clasă ai celor două fete, pentru că acolo este prioritar în acest moment, pentru că şi pentru ei este o traumă ceea ce s-a întâmplat”, a declarat luni, pentru News.ro, inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Sofia Szasz.
Surse locale au declarat, de asemenea, pentru News.ro că cele două fete nu aveau foarte multe absenţe, nu s-a semnalat „un comportament ieşit din comun” în cazul lor şi că una dintre ele a fost, la un moment dat, în atenţia consilierului şcolar, fiind chemată pentru o discuţie din cauză că adunase peste 20 de absenţe nemotivate.
Jurnaliştii de la Adevărul scriu că una dintre fete şi-ar fi anunţat gestul sinucigaş, prin mesajul: „Am plecat mai repede ca anul 2023”, scrie pe o reţea de socializare. Conform adevărul.ro, trupurile celor două adolescente au fost găsite cu faţa în sus, semn că, cel mai probabil, s-au aruncat împreună, pe spate, de pe clădirea înaltă de 20 de metri. Pe acoperişul construcţiei au fost găsite telefoanele, gecile lor şi un pachet cu ţigări.
Ce spune mama unei fete
Mama unei fete care și-a pus capăt zilelor susține că era deschisă cu fata ei, dar că a sesizat o diferență în ultima săptămână (continuarea, aici).