Raluca Turcan a făcut anunțul: Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei

 Raluca Turcan a făcut anunțul: Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a precizat marţi, după întâlniri cu reprezentanţi ai sectorului cultural şi după scrisoarea deschisă semnată de cei 95 de artişti prin care cereau să fie incluşi în schema de ajutor de stat, că actul normativ nu este în dezbatere publică şi că banii vor ajunge „echitabil”, pentru „a salva zonele aflate în dificultate”, potrivit news.ro.

Reprezentanţii Guvernului şi ai Ministerului Culturii au avut marţi o nouă întâlnire cu cei ai sectorului cultural-creativ şi ai artiştilor.

„Artiştii reprezintă inima sectorului cultural, iar acest lucru ne dorim să reiasă din actuala schemă de ajutor de stat. Suntem conştienţi de faptul că cei care activează în acest domeniu au nevoi şi aşteptări diferite. Vorbim de artişti, actori, interpreţi, personalul angajat în aparatul tehnic şi întreg ecosistemul cultural. În acest moment actul normativ nu este în dezbatere publică, însă vom continua seria de întâlniri cu cât mai mulţi reprezentanţi ai sectorului cultural, astfel încât să putem creiona o schemă de ajutor de stat eficace şi care să respecte toate normele naţionale şi europene. Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, să salveze zonele aflate în acest moment în dificultate, dar să încurajeze şi performanţa artistică”, a declarat Raluca Turcan, viceprim-ministru.

După discuţii care au avut loc, marţi, la Palatul Victoria, reprezentanţii Guvernului precizează că „în acest moment, actul normativ pentru aprobarea schemei de ajutor de stat va fi discutat cu potenţialii beneficiari pentru a putea fi îmbunătăţit. Dimensionarea cât mai exactă a impactului financiar şi stabilirea numărului total de beneficiari eligibili sunt condiţii fundamentale pentru succesul acestei scheme. În acest sens, am extins perioada de înscriere a actanţilor culturali vizaţi în Registrul Sectorului Cultural. De îndată ce vom avea date cât mai exacte pentru a putea cuantifica efortul financiar necesar, vom lansa actul normativ de aprobare a schemei în dezbatere publică. Toţi operatorii culturali vor fi invitaţi să transmită puncte de vedere, astfel încât să se poată identifica cele mai bune soluţii pentru utilizarea eficientă a fondurilor în sprijinul întregului sector şi pentru diminuarea efectelor pandemiei”.

Raluca Turcan a propus ca echipele Guvernului şi ale Ministerului Culturii să aibă întâlniri zilnice cu toţi reprezentanţii artiştilor, lucrătorilor culturali, ai companiilor de tehnică pentru evenimente, ONG-urilor şi organizatorilor de evenimente pentru definitivarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul cultural.

Guvernanţii precizează că „indemnizaţia pentru persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturile conexe, pot aplica lunar pe platforma https://aici.gov.ro în baza unei copii a unui contract de drepturi de autor şi drepturi conexe din ultimele 9 luni anterior declanşării stării de urgenţă. Măsura va beneficia de o prelungire până în iunie 2021”.

Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii propusă de Ministerul Culturii va asigura finanţarea nerambursabilă a actanţilor din unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educaţie culturală, sectorul cultural independent. Plafonul maxim al fiecărui proiect cultural va fi de 800.000 euro/ beneficiar.

Înscrierile în Registrul Sectorului Cultural se fac până miercuri, 9 decembrie.

Vezi și

SURSE Panică în Sistem! Val de pensionări în Poliție

EXCLUSIV George Maior și Florian Coldea – de la vârful SRI la catedra SNSPA!

Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *