Rareș Bogdan, detalii despre cum se va organiza Congresul PNL cu mii de oameni: ‘Două staţii de testare rapidă’

 Rareș Bogdan, detalii despre cum se va organiza Congresul PNL cu mii de oameni: ‘Două staţii de testare rapidă’

La Congresul PNL, ce va avea loc în data de 25 septembrie, sunt așteptați 5.000 de oameni. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a dezvăluit că liberalii nu vor renunța la acest număr.

În acest sens, Rareș Bogdan a declarat că la Congresul liberalilor din 25 septembrie vor fi două staţii de testare rapidă anti-COVID la faţa locului pentru toţi cei care intră în sala reuniunii.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, citat de Agerpres.ro, Rareş Bogdan a precizat că deocamdată, pentru că nu sunt restricţii suplimentare, Congresul PNL se va desfăşura în sala de la Romexpo.

Noi, la Congresul PNL, după cum ştiţi, suntem 5.000 de oameni, nu renunţăm la această cifră. În cazul în care nu vom putea organiza în sală, în Romexpo, vom merge afară pe stadion, la Arcul de Triumf, sau la Romaero Băneasa, dar deocamdată stăm în sală şi vom folosi la congres pe de o parte vaccinul – cred că dintre delegaţi 75 – 80% sunt vaccinaţi -, dar pentru cei care, din diverse motive, nu s-au vaccinat vom folosi certificatul verde digital, plus vom avea două staţii de testare rapidă la faţa locului pentru toţi delegaţii, inclusiv cei vaccinaţi. (…) Noi mergem şi pe testarea cu test rapid pentru toţi cei care intră în sala congresului”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Vezi și

EXCLUSIV Scurtcircuit în Ministerul de Interne, în mandatul lui Lucian Bode! Ancheta în cazul polițistului-campion de la Trupele Speciale, luată de la zero!

Vești bune pentru elevi și studenți! Guvernul ar putea crește bursele școlare

Discuții pe grupurile de WhatsApp ale Poliției Române. Cazul suspect al polițistului-campion de la Trupele Speciale, care acuză că fost executat de cei pe care îi pregătea

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *