Se dau noi stimulente de la stat pentru acești angajatori. Raluca Turcan: ‘Dacă vor fi mai multe solicitări evident că vom suplimenta’

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că în cadrul ministerului are în momentul de față în avizare un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede stimularea angajatorilor pentru a atrage angajați sezonieri.

Noi avem în momentul de faţă în avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede stimularea angajatorilor pentru a atrage angajaţi sezonieri astfel încât să încercăm să răspundem unei probleme de lipsă de forţă de muncă pentru anumite activităţi: HoReCa, construcţii, turism. De asemenea, pe partea de agenţii, agricultură. Şi atunci, proiecţia pe care noi am facut-o pentru această ordonanţă pleacă de la fondurile accesate şi beneficiarii pe care i-am avut anul trecut cu această măsură şi care s-au ridicat la un număr de 10.000. Dacă vor fi mai multe solicitări evident că vom suplimenta. De altfel, aşa acum a afirmat şi premierul, Ministerul Muncii are de acoperit o serie de cheltuieli neprevăzute pe plata măsurilor active care evident anul acesta au fost proiectate raportat la nivelul anului trecut, însă este foarte posibil ca ele să aibă valori diferite„, a spus Raluca Turcan.

Ea a menţionat că este vorba de 10.000 de beneficiari ca titulari de loc de muncă pe perioadă determinată susţinută pentru angajator.

Ministrul Muncii a adăugat că actul este în avizare, dar a lăsat să se înţeleagă că se va alica de la 1 iulie.

De asemenea, Turcan a precizat că este o măsură decontabilă prin programul SURE, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Raluca Turcan: ‘Alocațiile trebuie majorate și le  vom majora. Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocațiile pe care statul le dă’

Vești proaste pentru mii de români! Raluca Turcan: ‘Pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din sectorul public au obligația să aleagă’

Pe acceași temă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *