Primăria Capitalei, prin Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti (Creart), redeschide, pe 8 iunie, Grădina cu Filme – Cinema & More, în Piaţa Alexandru Lahovari – proiect care include filme, concerte acustice, spectacole şi sesiuni de Q&A cu personalităţi din industria cinematografică din România.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, Grădina cu Filme – Cinema & More este „un spaţiu de promovare a producţiilor cinematografice în cele mai diverse forme, prin serile speciale dedicate filmului românesc, program care a devenit deja o tradiţie pentru publicul cinefil din Bucureşti, precum şi prin serile dedicate filmelor internaţionale şi europene”.
Prima lună din cea de-a 10-a ediţie a Grădinii cu Filme cuprinde „Seara Filmului Românesc” – un program curatoriat de criticul Ileana Bîrsan.
Ea va susţine după fiecare proiecţie o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizori, actori, producători sau protagonişti de renume din industria cinematografică românească, implicaţi în producţia peliculelor difuzate în seara respectivă.
În luna iunie, publicul va putea vedea filme precum „Metronom” (în regia lui Alexandru Belc) – pe 8 iunie, „Boss” (în regia lui Bogdan Mirică) – pe 22 iunie şi „Spre Nord” (în regia lui Mihai Mincan) – pe 29 iunie, toate proiectate de la ora 21,00.